Peste 80.000 de români și-au pierdut locul de muncă în 2020. Care au fost factorii decizionali în cazul concedierilor

  • Cele mai multe concedieri au fost în agricultură și industria prelucrătoare
  • Comerțul și construcțiile au angajat împreună peste 60.000 de persoane
  • În 2020, în România, s-au pierdut 81.000 de locuri de muncă, conform INSSE

Pierderea locului de muncă este una dintre cele mai mari temeri pe care le ai de un an încoace. Criza sanitară ne-a adus o rată a șomajului de 5,7%.

În februarie aveam un total de 478 de mii de șomeri. Statistica oficială arată că anul trecut în România s-au pierdut 81 de mii de locuri de muncă.

Care sunt sectoarele cu cele mai multe concedieri și cele care au avut nevoie să își mărească numărul de angajați

Industria prelucrătoare și agricultura au pierdut fiecare aproape aproximativ 100 de mii de angajați. Iar în comerț, sectorul care a funcționat la maximum în pandemie s-au angajat cu 38.000 de persoane mai multe ca anul trecut.

Construcțiile, cele care au continuat să se desfășoare și anul trecut, au suplimentat personalul cu peste 22 de mii de persoane.

Foto: Aleph News

În deciziile de concediere au contat studiile sau vârsta?

Rata de ocupare este în scădere pe toate categoriile de vârstă față de anul anterior, cu excepția celei cuprinse între 55 și 64 de ani. Cei studii superioare sunt cei mai norocoși dacă vorbim de loc de muncă, 88% este rata de ocupare a forței de muncă.

Foto: Aleph News
Foto: Aleph News

Situația la nivel global

Cazarea, serviciile de alimentație și lucrătorii temporari au fost cele mai afectate. Datele Organizației Internaționale a Muncii (OIM) indică faptul că aproximativ 178 de milioane de tineri – 1 din 4 din populația globală activă cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani – lucrau în sectoarele cele mai afectate când a început pandemia.

Din cauza programului de muncă redus, venitul global al forței de muncă a scăzut cu 8,3% în 2020, reprezentând o pierdere de 3,7 trilioane de dolari sau 4,4% din PIB-ul global

Foto: Aleph News