• În continuare în fruntea spațiului cripto se află bitcoin, care reprezintă aproximativ 42% din piață, urmat de ethereum, care reprezintă puțin peste 18%.
  • Cu toate acestea, au avut loc schimbări în partea inferioară a clasamentului, Solana fiind criptoactivul cu cea mai mare creștere în ceea ce privește capitalizarea de piață.
  • SOL a depășit acum Cardano (ADA), devenind al patrulea cel mai mare criptoactiv din lume, după o creștere spectaculoasă în ultimele câteva luni. Criptomoneda a crescut cu 22% numai în ultima săptămână, deși, în ceea ce privește capitalizarea de piață, este încă eclipsată de BTC și ETH, avand doar 2,5% din piață.

Criptoactivele au atins pentru prima dată un nou prag de peste 3.000 de miliarde de dolari în ceea ce privește capitalizarea pieței, potrivit firmei de analiză a cripto CoinGecko, citată de Simon Peters, analist în domeniul pieței criptoactivelor al platformei de investiții eToro.

Acest prag reprezintă cel mai înalt nivel din luna mai a acestui an, când piețele au însumat peste 2.600 de miliarde de dolari, și subliniază așteptările pozitive ale investitorilor, pe măsură ce jucătorii instituționali intră pe piață prin instrumente precum ETF-urile futures.

În continuare în fruntea spațiului cripto se află bitcoin, care reprezintă aproximativ 42% din piață, urmat de ethereum, care reprezintă puțin peste 18%.

Recomandări

CUM MĂNÂNCI CUMPĂTAT?
FĂ O ȘCOALĂ CA ACASĂ
ATACURI ÎN SIRIA
ISRAELUL LOVEȘTE YEMEN
TRUMP ÎȘI NUMEȘTE AMBASADORII
JURNALIȘTI MORȚI ÎN GAZA

Cu toate acestea, au avut loc schimbări în partea inferioară a clasamentului, Solana fiind criptoactivul cu cea mai mare creștere în ceea ce privește capitalizarea de piață. SOL a depășit acum Cardano (ADA), devenind al patrulea cel mai mare criptoactiv din lume, după o creștere spectaculoasă în ultimele câteva luni. Criptomoneda a crescut cu 22% numai în ultima săptămână, deși, în ceea ce privește capitalizarea de piață, este încă eclipsată de BTC și ETH, avand doar 2,5% din piață.

Bitcoin (BTC) a reinceput sa crească în acest weekend, în timp ce ethereum (ETH) și-a depășit maximul istoric anterior.

După ce a depășit nivelul de 4.000 de dolari la sfârșitul lunii octombrie, ETH a urmat un curs ascendent. Lunea trecută, ETH se tranzacționa în jurul valorii de 4.300 de dolari, dar a ajuns la peste 4.600 de dolari marți și miercuri, înainte de a scădea.
Acum însă, criptoactivul se tranzacționează peste nivelul de 4.700 de dolari, după ce a atins un maxim de 4.768 de dolari. ETH a crescut acum în total cu aproximativ 59% de la începutul lunii octombrie.

Între timp, bitcoin s-a redresat în weekend și se tranzacționează acum la puțin peste 66.000 de dolari, după o săptămână în care a oscilat între 62.000 și 64.000 de dolari. Criptoactivul se apropie acum de maximele ultimelor trei săptămâni, în urma unui nou maxim istoric la jumătatea lunii octombrie.

Un raport al administrației Biden privind piețele financiare a subliniat potențialul pe care îl au stablecoins pentru consumatori.

În raport se afirmă că stablecoins ar putea transforma modul în care cetățenii americani plătesc produsele de zi cu zi, de la tunsori la telefoane. Comandat de Casa Albă, printre autorii raportului se numără consilieri economici cheie ai președintelui Joe Biden.

În timp ce subliniază importanța reglementării domeniului, raportul a afirmat că stablecoins ar putea: „să sprijine opțiuni de plată mai rapide, mai eficiente și mai cuprinzătoare… În plus, tranziția către o utilizare mai largă a stablecoins ca mijloc de plată ar putea avea loc rapid datorită efectelor de rețea sau a relațiilor dintre stablecoins și bazele de utilizatori, între stablecoins și platformele existente”.

Stablecoins reprezintă în prezent o parte semnificativă a pieței criptoactivelor. Cea mai mare din ele după capitalizarea de piață este Tether, cu peste 74 de milioane de dolari. Stablecoins diferă de criptoactive precum bitcoin, deoarece valoarea lor este, de obicei, ancorată la o monedă tradițională.

Tether, de exemplu, este ancorată la dolarul american, folosind dețineri de numerar și datorii pe termen scurt, denumite „commercial paper”, pentru a-și susține valoarea stabilă.

În context, analistul arată și că primarul ales al New York-ului, Eric Adams, a promis că își va lua primele trei salarii în bitcoin, după un schimb de replici pe Twitter cu primarul din Miami.

Viitorul primar al New York-ului, unul dintre cele mai mari centre financiare din lume, a subliniat viziunea sa de a transforma orașul într-un hub al tranzacțiilor în criptoactive. Adams, a răspuns la un tweet al primarului din Miami, Francis Suarez, prin care acesta se angaja să își ia salariul în bitcoin. Adams a ridicat miza spunând că își va lua primele trei salarii în criptomonede.

De asemenea, Adams a scris pe Twitter joi: „New York va fi centrul industriei criptoactivelor”.

Adams încearcă, într-o oarecare măsură, să recupereze decalajul față de Suarez și Miami, care a atras talentele financiare din New York în timpul pandemiei și care a anunțat deja o serie de măsuri pro-cripto, inclusiv acceptarea plății impozitelor în bitcoin și permiterea angajaților să își ia salariile în criptomonede.