• Piaţa imobiliară va exploda în anul 2022.
  • Prețurile apartamentelor vor înregistra recorduri, ceea ce îi face pe cumpărători să aleagă zona periferică sau rurală.
  • În Cluj-Napoca, prețul unui apartament a crescut cu 9% față de anul trecut.

Specialiştii din imobiliare prevăd un 2022 dominat de maxime istorice la preţurilor apartamentelor de vânzare. În luna decembrie, preţurile la apartamentele de vânzare în Cluj-Napoca au atins 1.960 de euro/mp, o creştere de aproape 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În Bucureşti, preţurile s-au situat la nivelul de 1.630 de euro/mp, cu 13,2% mai mult faţă de decembrie 2020, în timp ce la Braşov, preţul mediu a atins 1.380 euro/mp, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea fiind de aproape 15%. În Timişoara, preţurile au avut o evoluţie mai lentă. În oraşul de pe Bega, preţul mediu este de 1.320 euro/ metru pătrat, cu o variaţie de sub 5% faţă de 2020.

„Pe sfârşit de an vorbim de o uşoară stagnare în dinamica tranzacţională, ca urmare a perioadei apropiate de Sărbători, însă, începând cu luna ianuarie 2022, trendul va fi din nou unul crescător şi, potrivit analizelor noastre, preţurile pe metru pătrat vor atinge maxime istorice. Cauzele creşterii preţurilor sunt inflaţia şi banii din piaţă uşor de accesat. În plus, criza materiei prime a generat scumpirea materialelor de construcţie, ceea ce a dus, în cele din urmă, la creşterea costurilor dezvoltatorilor imobiliari”, a spus Cătălin Priscorniţă, CEO al companiei imobiliare Blitz.

În marile oraşe din România se acordă foarte greu autorizaţiile de construcţie şi acest lucru va influenţa dinamica cererii şi a ofertei imobiliare din viitor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Sunt mii de dosare depuse la primării, dar neautorizate, pe fondul birocraţiei autorităţilor şi al procesului îngreunat de actualizare a Planurilor Urbanistice Generale. Consecinţa este creşterea preţului per metru pătrat la vânzare” a explicat Cătălin Priscorniţă. Marea provocare a anului 2021 din imobiliare a fost lipsa forţei de muncă. Se estimează că, în acest moment, deficitul este de peste 500.000 de muncitori în domeniu.