• El Salvador a devenit prima țară din lume care adoptă Bitcoin și alte criptomonede
  • Acestea vor putea fi folosite ca o formă de valută în țara din America Centrală
  • El Salvador este în mare parte o economie bazată de cash, de vreme ce aproape 70% din populaţie nu deţine carduri de credit sau alte conturi bancare

El Salvador se pregăteşte să introducă o legislaţie prin intermediul căreia ar deveni prima ţară din lume care adoptă Bitcoin-ul ca metodă de plată, alătură de dolarul american, potrivit CNBC, citat de ZF.

Într-o videoconferinţă din cadrul Bitcoin 2021, cel mai mare eveniment despre criptomonede din istorie, organizat anul acesta în Miami, preşedintele Nayib Bukele a anunţat încheierea unui parteneriat între El Salvador şi Strike, companie dedicată producţiei de portofele digitale care va construi infrastructura financiară a ţării folosind tehnologia Bitcoin.

„Săptămâna viitoare voi trimite către congres un plan prin intermediul căruia Bitcoin-ul va deveni un mijloc legal de plată”, spune Bukele.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Jack Mallers, fondatorul şi CEO-ul grupului Strike, susţine că decizia va reprezenta o „lovitură auzită în toată lumea”.

Factorul revelator constă în faptul că Bitcoin-ul este cel mai grozav activ de rezervă care a fost creat vreodată, dar şi o reţea monetară superioară. Depozitele în Bitcoin oferă o modalitate de a proteja economiile în curs de dezvoltare în faţa potenţialelor şocuri generate de inflaţie”, a declarat Mallers.

El Salvador este în mare parte o economie bazată de cash, de vreme ce aproape 70% din populaţie nu deţine carduri de credit sau alte conturi bancare. Banii trimişi acasă de emigranţi reprezintă 20% din produsul intern brut (PIB) al ţării din America Centrală. Totodată, serviciile actuale pot cere peste 10% pentru aceste transferuri internaţionale, care pot ajunge în câteva zile la destinatari şi uneori necesită o preluare fizică din partea recipienţilor.

În prezent, cea mai valoroasă monedă virtuală din lume ajunge la circa 36.000 de dolari, cu peste 34% sub nivelul înregistrat în urmă cu o lună. Zilele trecute, Bitcoin-ul a suferit o nouă scădere după ce Elon Musk a sugerat că nu mai susţine criptomoneda. Anterior, miliardarul a declarat că producătorul de maşini electrice Tesla nu va mai accepta Bitcoin ca metodă de plată din cauza temerilor provocate de cantitatea masivă de energie pe care o foloseşte moneda, ştergând într-o singură zi sute de miliarde de dolari din piaţa crypto.

Luni, Bitcoin şi Ether, a doua cea mai puternică monedă digitală, au recuperat o parte din pierderile înregistrate de-a lungul weekendului, generate de o serie de rapoarte conform cărora platforma chineză de social media Weibo a suspendat conturile mai multor lideri de opinie din piaţa crypto.