Reguli stricte pentru redeschiderea restaurantelor

  • HoReCa: „Redeschiderea va ajuta restaurantele să supraviețuiască”
  • Industria HoReCa şi-ar putea reveni în doi ani, arată prognozele
  • Atât restaurantele, cât şi cinematografele pot funcţiona la jumătate din capacitate

Înainte de redeschiderea școlilor s-au deschis larg ușile restaurantelor. A venit ziua așteptată de jumătate de an de oamenii din HoReCa! Oficial s-au întors la muncă. Bineînțeles – cu reguli stricte!

Locaţiile pot opera la 50% din capacitate, iar chelnerii trebuie să dezinfecteze după fiecare client meniurile şi solniţele.

Reguli pentru redeschiderea restaurantelor la interior:

  • Maximum 6 persoane la masă
  • Distanță minimă de 1.5 metri între mese
  • O masă ocupată, una nu
  • Meniurile și solnițele se dezinfectează după fiecare client
  • Meniurile nu se mută de la masă
  • Trebuie să știi că trebuie să porți mască la intrarea în restaurant şi ori de câte ori te ridici de la masă. Cu aceste restricţii, industria îşi va putea reveni în totalitate peste cel puţin doi ani, spun cei din industrie.

„În Starea de Urgenţă am fost total închişi, pierderile pe perioada respectivă au fost de 100%. Iar după redeschidere, după redeschiderea teraselor, 30-40% din vânzările anterioare, cam pe acolo suntem cu vânzările”, spune managerul restaurantului The Mark, Florin Dudulac.

„Vine perioada în care terasele nu mai pot fi folosite. Şi atunci dacă nu sunt deschise interioarele cifra de afaceri urmează să fie 0. Deci din punctul ăsta de vedere era obligatoriu să se deschidă. Nu se mai putea amâna pentru că se distruge o întreagă industrie. Să dezinfectezi meniurile, nu ştiu cum se poate face treaba asta şi ospătarii să se dezinfecteze pe mâini de fiecare dată când ating ceva, vor rămâne fără piele”, explică preşedintele Asociaţiei pentru Turism, Dragoș Anastasiu.

Și industria cinematografică de la noi a primit OK-ul pentru redeschidere. Tot la 50% din capacitate trebuie să funcționeze și sălile de film.