Restaurantele se redeschid astăzi. Proprietarii și clienții sunt la fel de nedumeriți

  • 1 septembrie aduce posibilitatea redeschiderii restaurantelor și cafenelelor
  • La o masă vor putea stă cel mult șase persoane
  • Vei purta mască atunci când te ridici de la masă

Șase luni ai așteptat să se redeschidă restaurantele în interior. Și azi, în ziua în care premierul le-a dat liber, nu știi exact dacă la tine în oraș sunt deschise.

Avem o sigură condiție care trebuie îndeplinită de fiecare județ în parte pentru ca restaurantele să se poată deschide. Rata noilor infectari nu trebuie să depășească 1,5 la mia de locuitori. Chiar dacă am cerut guvernului lista cu județele în care restaurantele rămân închise, acesta nu a reușit să facă o centralizare până în acest moment. Așadar de astăzi poți să ai surpriza să mergi la munte și să găsești în continuare localuri închise.

Proprietarii de restaurante sunt la fel de nedumeriți cum suntem și noi. Guvernul a adoptat ieri hotărârea de redeschidere, dar nu și normele de organizare. Oricum ei își așteaptă cu nerăbdare clienții, dar își pun și întrebarea dacă rentează să țină deschis. Sectorul HORECA este unul dintre cele mai afectate de pandemie pentru că din martie proprietarii au stat cu lacătul pe ușă.