• De astăzi, doar terasele sunt deschise
  • Managerii de restaurante consideră decizia nedreaptă
  • Clienții nu înțeleg de ce sălile de jocuri de noroc rămân deschise

S-a tras din nou oblonul la restaurantele din București. La toate și pe termen nelimitat, până scade numărul de contaminări
cu noul coronavirus. De astăzi, doar terasele sunt deschise.

Aseară, imediat cum au aflat vestea, clienții au mai cerut repede un rând,
înainte de închidere. Și s-au mirat de hotărârea luată de prefectul Bucureștiului, Gheorghe Cojanu. Sălile cu jocuri de noroc, de exemplu, au fost exceptate de la restricții.

Mai grav mi se pare că la aparate ai voie, adică acolo e deschis. Mi se pare că ar trebui să alegem, să avem posibilitatea să alegem. Dacă vreau să vin în restaurant să pot să vin”, spune Eduard.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT

Vine sezonul rece şi va fi destul de greu să stăm doar pe terasă afară pentru că automat răceala ne va lua mai repede”, e de părere Vlad.

A doua închidere de anul acesta va pune lacătul definitiv pe multe cafenele și restaurante din București. Gabriel, managerul unei cafenele cu mulți clienți, consideră decizia nedreaptă.

Sunt total împotriva acestei decizii deoarece în acest domeniu, în domeniul HoReCa, nu a fost decât un singur focar şi cinci cazuri de COVID”, a spus Gabriel.

Mulți antreprenori simt că li se scufundă afacerea, în ciuda investițiilor pe care le-au făcut ca să supraviețuiască.

Mihai Roșca tocmai a cheltuit 100.000 de euro ca să construiască o terasă acoperită la restaurantul lui din centrul Bucureștiului. A pus încălzire în pardoseală și acoperiș retractabil, ca să poată să își salveze localul care a avut anul trecut afaceri de 300.000 de euro. Acum nu mai este sigur că va reuși.

Ieri am făcut petrecere de deschidere şi astăzi o să facem petrecere de închidere. De profit nu mai poate fi vorba. Venind sezonul rece nimeni nu va putea supravieţui doar cu încălzitoare pe terasă”, a explicat Mihai Roșca, proprietarul unui restaurant.