• Într-un oraș austriac a început primul experiment universal de garantare a locurilor de muncă.
  • Fiecărui locuitor care a fost șomer pentru mai mult de 12 luni i se va asigura un loc de muncă unde va primi cel puțin salariul minim.
  • Participanții încep cu un curs pregătitor de două luni și apoi vor fi ajutați să își găsească un loc de muncă în sectorul privat sau vor fi sprijiniți să își creeze un loc de muncă.

În orașul austriac Marienthal tocmai a început primul experiment universal de garantare a locurilor de muncă, conceput de economiștii Universității Oxford și condus de Serviciul Public austriac pentru Ocuparea Forței de Muncă, relatează site-ul Universității Oxford.

Sistemul este unic în oferirea unei garanții universale a unui loc de muncă plătit în mod corespunzător fiecărui locuitor care a fost șomer pentru mai mult de 12 luni. Pe lângă faptul că li se oferă formare și asistență pentru a găsi un loc de muncă – așa cum se întâmplă și în alte părți – participanților li se garantează un loc de muncă remunerat. Toți participanții vor fi plătiți cel puțin cu salariul minim, ceea ce le va aduce un nivel al veniturilor mai mare decât plățile anterioare de asigurări sociale.

Toți locuitorii din Marienthal și din comuna Gramatneusiedl, care sunt șomeri de un an sau mai mult, vor fi invitați să participe necondiționat. Participanții încep cu un curs pregătitor de două luni, care include pregătire, consiliere și, pentru cei care au nevoie, sprijin din partea asistenților sociali cu experiență, a medicilor ocupaționali și a psihologilor. Participanții vor fi apoi ajutați să găsească un loc de muncă adecvat și subvenționat în sectorul privat sau vor fi sprijiniți să își creeze un loc de muncă bazat pe competențele lor și pe cunoașterea nevoilor comunității în care trăiesc.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ

Pe lângă eliminarea șomajului pe termen lung în regiune, sistemul își propune să ofere tuturor participanților o muncă utilă, fie că este vorba de îngrijirea copiilor, înființarea unei cafenele comunitare, grădinărit, renovări de locuințe sau în alt domeniu.

Spre deosebire de sistemele de garantare a unui venit de bază, care au mai fost testate, până în prezent nu au existat studii de garantare de locuri de muncă. Cadre universitare, organisme sindicale, grupuri politice, experți în sănătate publică și grupuri de reflecție au solicitat recent să fie puse în aplicare astfel de garanții.

Lukas Lehner, unul dintre economiștii Universității Oxford care a proiectat studiul pilot și va analiza rezultatele acestuia, a declarat: „Având în vedere că multe locuri de muncă au fost deja pierdute și că există avertismente privind apariția unui nou val de șomaj, este de înțeles că ideea unei garantări universale a locurilor de muncă câștigă interes. Pe lângă costurile sale economice, șomajul pe termen lung afectează foarte grav sănătatea și starea de bine a oamenilor, precum și viața de familie și a comunității”.

Una dintre participantele la programul pilot, Jennifer, în vârstă de 43 de ani, este șomeră din 2011. Ea a spus: „Nu am vrut să ies din casă. Nu am vrut să-i las pe alții să știe că nu mă simt bine. Să fac parte din acest proiect e ca un vis devenit realitate. Când nu ai serviciu nu poți gândi pozitiv – lucrând poți face asta”.

Proiectul va fi finanțat de Serviciul Public de Ocupare a Forței de Muncă din Austria Inferioară, costul fiind de 7,4 milioane euro. Se preconizează că această investiție va avea sens din punct de vedere economic, deoarece în Austria un an de șomaj costă aproximativ 30 000 euro de persoană, iar proiectul va costa 29 841 euro de participant. Se preconizează, de asemenea, că activitățile de ocupare a forței de muncă ale proiectului vor genera venituri de aproximativ 383 000 euro.

În 1930 în Marienthal s-a făcut un studiu cu privire la modul în care șomajul în masă afectează nu doar veniturile, ci și sănătatea, bunăstarea, legăturile sociale și viața comunității. Noul studiu își propune să examineze efectul opus: modul în care economia, comunitatea și viața oamenilor se schimbă atunci când aceștia pot avea acces la locuri de muncă garantate. 

Programul asigură trei ani de muncă pentru toți șomerii de lungă durată, însă participanții pot opta pentru muncă part-time.

Rezultatele preliminare ale programului vor fi publicate în primăvara anului 2021, iar raportul final privind studiul va fi publicat în 2024.