• De la 1 iulie furnizorii de gaze îşi stabilesc singuri preţul.
  • Noile contracte includ preţul gazului, preţul de distribuţie şi preţul de transport
  • Doar 5% dintre consumatori au încheiat contracte cu alte firme de gaze

Probabil ai aflat şi tu că, pe parcursul lunii iunie, ai putut să-ţi schimbi furnizorul de gaze. Dacă nu te-ai decis şi ai rămas la aceeaşi companie, este posibil ca după 1 iulie să nu beneficiezi de o reducere la factură. Ţi-o explică şi Preşedintele Asociaţiei Energiei Inteligente: vei plăti pentru gaz, pentru distribuţie şi pentru transport. Noile contracte sunt complexe şi greu de parcurs.

De la 1 iulie, furnizorii pot să modifice oricare dintre aceste preţuri, în mod legal, pe parcursul derulării contractului. Hotărârea de liberalizare a pieţei s-a luat în anul 2012. Pe termen scurt nu o sa asişti la o transparenţă a pieţei de gaze. Din comoditate, 95% dintre consumatori au ales furnizorul de gaze pe care-l aveau deja.  Printre ei se află şi Luca. În loc să plătească cu 150 de lei pe an mai puţin la factură, el a reînnoit contractul cu firma actuală de gaze.

Uite ce mărturisește Luca: „Eu am primit un email de la actualul meu furnizor şi acolo era un link, am fost redirecţionat către site-ul ANRE, unde aveam oferte de la peste 50 de firme. Contractul furnizorului meu actual îmi garantează preţul pentru 12 luni. Am văzut alte contracte care nu specifică nimic legat de perioada de garanţie a tarifului şi am văzut contracte care garantau un anumit preţ pentru doar 3 luni, urmând ca pentru urmatoarele 6 luni să-l modifice. Teoretic cred că liberalizarea pietei de gaze este un lucru bun. Acum, sper ca actualul furnizor de gaze să nu măreasca preturile simţitor“.

Recomandări

LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS

„Un lucru foarte bun!”, spune o consumatoare, care explică de ce crede asta: „Trebuie să existe concurenţă ca să fie preţuri mai bune.”  Întrebată dacă vrea să schimbe furnizorul, ea a spus că „da, pentru că prețul e mai mic. Atât!“.

Dumitru Chisăliță, președintele A.E.I (Asociația Energiei Inteligente): „Într-o proporţie mare dintre contracte există aceste clauze, care permit furnizorilor modificarea preţurilor. Eu am găsit 23-24 de capcane importante care modifică, de fapt, preţul care apare pe factură sau mă rog, poate să-l modifice, în unele cazuri. […] trebuie să te duci către acei furnizori care au contracte simple, clare, uşor de parcurs, uşor de înțeles și să îi accepți pe aceia. Deci, estimările mele sunt că undeva 5% vor negocia un contract sau, mă rog, vor alege o ofertă de la 1 iulie“. Totuși, ea spune că nu e cazul tuturor furnizorilor: „Am găsit şi furnizori care vin cu nişte contracte foarte…foarte simple, foarte deschise, cu clauze, mă rog, foarte generale, să zicem, dar sunt puţini. Ceea ce rămâne de făcut pentru români este să caute acele oferte care nu au capcane.”