Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat luni că sunt în derulare patru proiecte de reabilitare şi unul de construire a podurilor peste râul Prut, cu fonduri europene nerambursabile.

Cătălin Drulă a anunţat luni pe Facebook că se lucrează la îmbunătăţirea infrastructurii dintre România şi Republica Moldova.

Conform acestuia, Compania de drumuri are în derulare cinci proiecte importante, finanţate prin fonduri europene nerambursabile, pentru reabilitarea podurilor de peste Prut şi pentru construirea unui nou pod peste acest râu, la Ungheni.

Recomandări

ȘTII UNDE AU ERUPT VULCANII?
UNDE FACI REVELIONUL?
A MURIT BELA KAROLYI
BIDEN AJUNGE ÎN AMAZON
CE E SLEEPMAXXING?
RUSIA ATACĂ

Ministrul a precizat că studiul de fezabilitate pentru podul de la Ungheni, de pe Autostrada Unirii A8 Tg. Mureş-Iaşi-Ungheni, e finalizat, iar licitaţia de proiectare şi execuţie va fi lansată după ce va fi obţinut acordul de mediu aflat în procedură.

Podurile dintre România și Republica Moldova.

De asemenea, alte patru poduri sunt reabilitate.

Este vorba de podul de la Galaţi – Giurgiuleşti, pe DN 2B, care a fost construit în 1949 şi are o lungime de 125 de metri. Execuţia lucrărilor la acesta a pornit în iulie şi se va încheia peste 9 luni. Se va consolida grinda cu zăbrele, tablierul va fi sablat şi vopsit, placa de beton armat care susţine calea pe pod va fi reparată, calea pe pod şi trotuarele vor fi refăcute, se vor schimba parapetele pietonale şi de siguranţă, iar picioarele podului vor fi protejate de un dig de piatră brută.

Conform ministrului, CNAIR lucrează deja la proiectele de reabilitare care se vor desfăşura la podul de la Sculeni, pe DN 24, podul de la Oancea – Cahul, pe DN 26A, şi podul de la Albiţa – Leuşeni, pe DN 24B.

„Accesul peste râul Prut devine astfel mai uşor şi mai sigur prin toate aceste puncte, spre beneficiul cetăţenilor României şi cei ai Republicii Moldova”, a transmis Cătălin Drulă.