Una din zece sticle de vin din România provin din Republica Moldova

Sursa foto: Profimedia
  • România a cumpărat anul trecut 6 milioane de litri de vin din Republica Moldova
  • Ţara noastră a plătit aproximativ 14 milioane de euro pentru acest lucru
  • Deşi producem milioane de litri de vin, importăm vinul pe care Republica Moldova îl exportă

Exporturile de vin realizate de producătorii din Republica Moldova pe piaţa românească au crescut cu 27% în volum şi cu 23% în valoare în primele opt luni din acest an, raportat la aceeaşi perioadă din 2019.

Anul trecut, în România au ajuns peste 6 milioane de litri de vin din Moldova, valoarea ridicându-se la 14 milioane de euro, conform Ziarului Financiar.

Una din zece sticle de vin din România provin din Republica Moldova. În 2019 România a produs 490 milioane de litri de vin şi a exportat în valoare de 24.9 milioane euro.

Ion Lupaşco, specialist principal, Direcţia Marketing şi Dezvoltarea Pieţelor, responsabil Programe B2B, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului din Republica Moldova: Din câte ştiu eu, în România proporţia e inversă, 90% consumul intern şi 10% export. În ultima perioadă s-a investit foarte mult în domeniul viticol. Cu părere de rău nu avem această opţiune de accesare a Fondurilor Europene ca România. Presupun că dacă am fi avut şi noi această opţiune eram tari de tot, nu avem bani.