• 25% din români au cumpărat flori în pandemie fără motiv.
  • 50% dintre cei care au trimis flori în pandemie, nu au aşteptat o ocazie.
  • Cele mai oferite flori au fost lalelele, hortensiile şi orhideele.

Pandemia te-a făcut să nu mai aştepţi o ocazie pentru a dărui. Iar pentru că restricţiile te-au ţinut departe de natură, florile comandate on-line au devenit o obişnuinţă. Mihai este unul dintre cei 50% dintre clienţii florăriilor on-line care nu au avut nevoie de un eveniment special pentru a trimite flori unei persoane dragi.

Mihnea Ștefănescu, IT-ist: „Comand în medie de două ori pe lună flori. Cumpăr sau comand, în ultima vreme mai mult comand. Ori pentru o femeie, o doamnă, o fată cu care mă întâlnesc, să zic, pentru mama mea, pentru sora mea, pentru o bunică, dar uneori îmi cumpăr flori şi să am în casă. Vin prieteni la mine, vin musafiri şi îmi place să am flori, arată bine. Îmi place să fac aşa un fel de profil persoanei căreia îi cumpăr florile şi să îi ofer ceea ce i se potriveşte. În medie cam 200 de lei, cam aşa aloc eu pentru un buchet de flori. Cel mai scump a fost cam în jur de 1.000 de lei. Ştii că e o vorbă, cât de mare e greşeala, atât de mare trebuie să fie şi buchetul de flori.”

Cele mai multe buchete livrate de curieri în pandemie au fost asamblate din hortensii şi lalele, dar şi orhideele au avut succes în pandemie.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI

Ștefana Chivoiu, specialist marketing Floria: „Pot să vă spun un trand ascedent în căutările şi comenzile de plante pentru apartamente. Adică oamenii au vrut să îşi înfrumuseţeze locuinţa şi să aducă un pic de natură aproape, dar şi în buchetele de flori cumpărate pentru cei dragi fără nicio ocazie deosebită ci doar din dorinţa de a face un gest frumos, de a face o bucurie.”