• Salariile angajaţilor din sectorul privat vor creşte cu 7% anul acesta
  • Programul flexibil şi munca de acasă sunt beneficiile preferate ale angajatului de la noi
  • Angajaţii din IT câştigă aproape 7.700 de lei net pe lună, dublu faţă de media naţională

Ai speranţe la un salariu mai mare dacă lucrezi la o firmă particulară. Datele oficiale şi studiile salariale se întrec în prognoze optimiste.

Alina Popescu, talent information solution leader, în cadrul companiei de HR Mercer: „Companiile şi-au bugetat, la fel ca şi în 2019, o creştere salarială de 5%, însă aşteptările noastre, ca urmare a tendinţelor de piaţă pe care le-am observat atât în 2019, dar şi în 2018, sunt să avem o creştere actuală a salarilor cu aproximativ 7%”

Kaufland: Începând cu 1 martie 2020, venitul minim brut în companie va fi de 3.650 lei, putând creşte în funcţie de specificul socio-economic al fiecărei regiuni din ţară.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII

Una dintre companiile care au anunţat o creştere salarială semnificativă este Kaufland, care a majorat salariul minim brut cu 10% peste nivelul de anul trecut.

Cea mai mică leafă primită „în mână” de un angajat al companiei va fi 2.135 de lei net, cu 60% mai mare decât salariul minim stabilit de lege.

TOP 3 SECTOARE CU CELE MAI MARI SALARII ÎN DECEMBRIE 2019

IT – 7.689 de lei
Rafinării – 6.996 de lei
Bănci- 6.568 de lei
Salariul mediu net la nivel national – 3.340 de lei
Sursa: INS, Mediafax

La nivel national, salariul mediu net a ajuns la 3.340 de lei în decembrie anul trecut în creştere cu 13%. IT-ştii, angajaţii din rafinării şi din bănci câştigă cel mai bine. La polul opus se află cei din industria textilă, hoteluri şi restaurante.

Pe lângă creşteri salariale, angajaţii mai sunt răsfăţaţi şi cu alte beneficii. Programul de lucru flexibil şi posibilitatea de a lucra de acasa sunt printre cele mai vânate.

Alina Popescu, talent information solution leader, în cadrul companiei de HR Mercer: „Cele mai multe companii de IT deja au implementat acest program în cadrul organizaţiilor lor şi am observat şi în celelalte industrii o dorinţă de aliniere a ceea ce înseamnă program flexibil pentru angajaţii lor. Am observat mai multe beneficii extravagante în general oferite pe pieţele europene sau mai ales pe pieţele din Statele Unite ale Americii sau în Asia.”

Piaţa imobiliară din România: predicţii pentru 2020. Dezvoltatorii vor să livreze 29.000 de apartamente

Piața imobiliară din România este într-o continuă creștere. Apartamentele s-au scumpit considerabil pe parcursul anului trecut, iar specialiștii din imobiliare spun că și în 2020 vom observa acest lucru.  În acest moment Clujul este orașul din România care are cele mai scumpe locuințe din țară, urmat de București, Timișoara și Iași. În orașul de pe Someș, prețul pe metrul pătrat a ajuns în medie la 1.700 de euro.

Read more

Lista „atenţiilor” pentru angajaţi se opreşte însă aici la noi în ţară. În Franţa există alocaţie pentru pantofi, iar în Finlanda bonus pentru saună.

Sursă foto: Profimedia