• Elevii încheie încă un an cu probleme în sistemul educațional.
  • În acest an, neputința sistemului educațional a ieșit la iveală.
  • La începutul anului, vaccinarea profesorilor părea o soluție.

Când acasă, când la școală, elevii încheie încă un an cu probleme. Și tu și copilul tău ați avut parte de vacanțe surpriză, luate în lipsa unei strategii clare pentru educație în pandemie. Vaccinarea profesorilor părea o soluție la începutul anului.

„Am transmis în urmă cu câteva minute o solicitare în întreg sistemul de educaţie prin care solicit raportarea numerică a întregului personal din sistemul de învăţământ, că e vorba de şcoli, că e vorba de universităţi. MUSCA . Termenul pentru răspunsul la această solicitare este 15 ianuarie ora 16”, a transmis ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Cele mai multe dintre țările care au ținut școlile deschise, au testat elevii. România nu a știut nici să facă școală online, nici să testeze la școală, deși teste a avut. Neputința sistemului a ieșit, încă o dată, la iveală.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Fac un apel pentru testarea în şcoli. Pentru că testele există presupun exudat nazal făcut de un personal care este intruit, presupune un consimţământ informat al părintelui şi totuşi aceste teste nu se utilizează decât într-un număr destul de mic”, a declarat Andreea Moldovan, fost secretar de Stat în Ministerul Sănătății.

În semestrul al doilea copiii s-au întors emoționați la școală și sperau că vor rămâne acolo. Și tu sperai că mai poate fi salvat ceva. Din păcate, vacanța forțată care a început la 1 aprilie nu a fost o păcăleală. O lună și ceva a durat până când s-au organizat ministerele Educației și Sănătății ca să instituie metoda semaforului, cu trei scenarii de funcționare pentru școli. Până la victoria finală, vacanța. Sperai ca măcar peste vară să fie făcută o strategie clară. Scenariile de funcționare s-au schimbat aproape în fiecare săptămână.

„Până vineri va trebui să anunțăm cât se poate de clar care sunt regulile, dacă rămânem pe aceleși reguli sau dacă, așa cum ne dorim noi, cei din domeniul educației, dacă cei din Sănătate sunt de acord”, spune Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

Suntem obișnuiți. Ce e clar într-o zi nu e mai e clar în a doua. Fără suficienți profesori vaccinați și, în fața refuzului părinților de a permite testarea copiilor cu teste invazive, soluția salvatoare par a fi testele din salivă. Când sunt, dacă sunt.

„Lipsa aceasta de asumare și poate chiar comoditate vor duce de fapt la un eșec al campaniei de testare a elevilor în școli”, a transmis Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Ne îndreptăm către borna de doi ani de școală în pandemie. Din care nici măcar profesorii nu au învățat nimic. Cât despre copii, parcă mai bine învață în vacanță decât la școală.