- 3 milioane de produse alimentare din programul Laptele şi cornul zac într-un depozit din Timiş
- Produsele ar fi trebuit să fie distribuite în şcoli, însă din cauza pandemiei acestea nu au ma ajuns la elevi
- Firma producăroare stă cu produsele în depozit şi cel mai probabil urmează să le distrugă
Florin Herbai, producătorul autohton care trebuie să livreze lapte în şcolile din judeţul Timiş, a ajuns în pragul disperării. Are în stoc 600 de tone de cutii destinate elevilor prin pogramul Laptele şi cornul. După închiderea unităţilor de învăţământ, Florin a întrerupt distribuţia dar a rămas cu produsele în depozit.
Marfa nu poate fi comercializată în magazine deoarece este destinată exclusiv programelor sociale. A sesizat Guvernul României pentru a rezolva sistuaţia însă în trei luni de când a făcut prima sesizare nu a primit nici un răspuns. Dacă până la expirarea termenului de valabilitate care este peste o lună nu se ia nici o măsură, Florin va trebui să sporte şi chetuielile de distrugere.
Conform recomandărilor de la Comisia Europeană aceste produse pot fi duse în centrele sociale, în casele de bătrâni, în cămine de copii, sau invers, cămine de copii şi case de bătrâni, în spitale şi sunt eligibile pentru a fi plătite de Comunitatea Europeană.
- Noua lege a Guvernului vietnamez privind accesarea rețelelor de socializare a adus multe critici. Utilizatorii sunt nevoiți să-și confirme identitatea
- 28 de persoane, inclusiv copii, au fost ucise în urma bombardamentelor israeliene din Gaza. Un atac devastator a avut loc asupra unei școli care adăpostea familii strămutate
- Ion Cristoiu: De ce de abia acum îl citesc pe Lenin de-adevăratelea
- Franța organizează o zi de doliu național în urma distrugerilor cauzate de ciclonul Chido. Macron a solicitat comemorarea în timpul vizitei sale pe insula Mayotte
- Donald Trump amenință că va încerca să recâștige controlul asupra Canalului Panama. Președintele acuză de impunerea taxelor excesive navelor americane