• Aproape 19% dintre elevii din mediul rural au abandonat școala
  • În mediul urban procentul este de 6%
  • Pe termen lung, abandonul școlar provoacă efecte negative asupra economiei și asupra evoluției societății

Abandonul școlar a ajuns la un nivel îngrijorător în România. Anual, mii de elevi și studenți renunță la studii, pentru că, fie sunt nevoiți să muncească de mici, fie nu au acces la anumite forme de învățământ, cum ar fi cursurile online. Pe termen lung, abandonul școlar generează o rată a șomajului foarte mare.

Cifrele Ministerului Educației sunt îngrijorătoare, pentru că rata abandonului școlar a crescut la toate nivelurile de învățământ. Cea mai gravă situație se înregistrează la clasele pregătitoare, a I-a și a V-a, unde se observă o discrepanță foarte mare între mediul rural și urban.

Datele arată că mai mulți elevi din mediul rural abandonează școala, cu precădere băieții. În 2018 – 2019, în mediul rural au abandonat școala aproape 19% dintre elevi, iar în mediul urban doar 6%. Un sfert din cei care au început școala acum opt ani în mediul rural au abandonat-o, iar în mediul urban este vorba de un procent de 8%.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Din păcate, această rată crește de la an la an. S-a constatat o îmbunătățire a cifrelor în anii 2012 – 2014. În cazul liceului, situația s-a păstrat constantă în ultimii trei ani, 2,5% dintre elevi au abandonat școala. În cazul învățământului universitar, din cei peste 400.000 de tineri care s-au înscris la o facultate în anii 2018 – 2019, doar 90% au terminat-o.

Efectele pe termen lung

Pe termen lung, se observă efecte negative asupra economiei și asupra evoluției societății, întrucât acest abandon școlar se transformă într-o rată mare a șomajului. Tinerilor le vine mult mai greu să își găsească un loc de muncă. În plus, abandonul școlar generează excluziune socială, sărăcie și chiar și probleme de sănătate.

Printe cauzele abandonului școlar sunt problemele din familie, dificultăți în învățare sau probleme financiare.