• Strategia Națională pentru Educație Financiară a fost publicată în Monitorul Oficial.
  • Autoritățile vor să introducă Săptămâna Educației Financiare la grădinițe.
  • Finanțarea SENF se face de la bugetul de stat, ONG-uri și fonduri private.

La grădinițe, cei mici vor avea Săptămâna educației financiare. În ceea ce privește școlile și liceele, ar urma să fie implementate cursuri, evenimente și diverse acțiuni. De asemenea, profesorii vor participa la programe de consolidare a cunoștințelor financiare. Nici părinții nu scapă de educația financiară. Autoritățile vor să implementeze un program național de conștientizare, consiliere și sprijin pentru părinți.

„Mă gândesc că o educație financiară se deprinde pe tot parcursul vieții, atunci când ne întâlnim cu diverse probleme. Situația financiară individuală sau a familiei depinde de elementele macroeconomice, asupra cărora noi, ca indivizi, avem un control foarte redus. Fiecare își p0oate gândi un plan de economisire, o modalitate de gestiune mai eficientă a finanțelor proprii, dar cred că un curs în această direcție sau o implementare sistematică a educației financiare ar putea să reprezinte o nouă formă fără fond în învățământul românesc”, a explicat Ruxandra Achim, profesor, la Aleph News.

Citește și

Recomandări

CUM MĂNÂNCI CUMPĂTAT?
FĂ O ȘCOALĂ CA ACASĂ
ATACURI ÎN SIRIA
ISRAELUL LOVEȘTE YEMEN
TRUMP ÎȘI NUMEȘTE AMBASADORII
JURNALIȘTI MORȚI ÎN GAZA