• Ministerul Educației a publicat calendarul oficial pentru examenul de Bacalaureat de anul acesta
  • Au fost publicate și normele de siguranță: elevii vor sta la 2 metri unul de celălalt, iar elevii bolnavi de Covid-19 sau aflați în izolare vor susține examenul după o procedură specială
  • Înscrierile au loc în perioada 3-10 iunie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 5 iulie

Bacalaureatul din acest vine este cu totul diferit din cauza epidemiei de COVID 19. Sute de mii de elevi care vor susţine proba de maturitate, vor avea măşti şi vor sta mai puţini în sala de examen pentru a nu se îmbolnăvi cu noul coronavirus.

Ministerul Educaţiei a publicat calendarul oficial care prevede cîteva norma de siguranţă.

Ce e nou?

Elevii vor fi repartizaţi la o distanţă de “minimum 2 metri unul faţă de celălalt stânga/dreapta – faţă/spate”.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

“Elevii care se află în izolare sau cei confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, dar şi cei care au diferite afecţiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecţie/de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei Sars-CoV-2 vor susţine probele pentru examenul naţional de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii”.

Supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent. Comisiile care asigură supravegherea examenului “au obligaţia aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securităţii igienico-sanitare a elevilor şi a întregului personal implicat în desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat”.

Până la 8 iunie vor fi nominalizate centrele de examen. Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidaţi şi maximum 1.000 de candidaţi.

Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi aprobate prin ordin de ministru.