alephnews Vezi versiunea web

Bacalaureat 2026: Sesiunea de toamnă a examenului începe luni

Peia Cosmin · 1 aug. 2026, 07:36

Bacalaureat 2026: Sesiunea de toamnă a examenului începe luni

Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat 2026 debutează luni, 3 august, cu evaluarea competențelor, prima etapă obligatorie pentru candidații înscriși în această sesiune. Timp de cinci zile, până pe 7 august, absolvenții vor susține probele orale și practice, înaintea examenelor scrise programate să înceapă pe 10 august.

Evaluările vizează competențele de comunicare în limba română și, acolo unde este cazul, în limba maternă, cunoașterea unei limbi de circulație internațională și utilizarea tehnologiei informației. Aceste probe nu sunt notate, iar rezultatele sunt consemnate sub forma unor niveluri de competență, potrivit metodologiei Ministerului Educației.

La proba de comunicare orală în limba română, candidații extrag un bilet cu texte literare și nonliterare, beneficiază de un timp de pregătire, apoi răspund cerințelor și întrebărilor adresate de comisia de evaluare. Absolvenții care au studiat într-o limbă a minorităților naționale susțin o probă similară și la limba maternă.

Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională include înțelegerea unui mesaj audio, analiza unui text scris și o probă orală, în cadrul căreia candidații susțin un monolog și poartă un dialog cu profesorii evaluatori.

Ultima etapă este dedicată competențelor digitale și se desfășoară la calculator. Candidații rezolvă exerciții practice și teoretice privind utilizarea sistemelor de operare, redactarea documentelor, realizarea tabelelor de calcul, navigarea pe internet și folosirea poștei electronice. Cei care dețin certificate recunoscute internațional, precum ECDL sau ICDL, pot solicita echivalarea acestei probe.

Potrivit regulamentului, accesul în sălile de examen este permis doar pe baza unui act de identitate valabil. Telefoanele mobile, dispozitivele electronice și orice materiale ajutătoare sunt interzise.

Probele scrise vor începe pe 10 august cu examenul la Limba și literatura română, urmate de proba obligatorie a profilului pe 11 august, proba la alegere pe 12 august și examenul la Limba și literatura maternă pe 13 august.

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 18 august, zi în care candidații vor putea vizualiza lucrările și depune contestații. Procesul de soluționare se va încheia pe 24 august, odată cu afișarea rezultatelor finale.