Banca Mondială, UNICEF și UNESCO lansează proiectul Recuperarea Educației 2021. Cum ar putea fi aplicat în România

Elevi

Elevi

Din cauza pandemiei, alte două probleme bat la ușa întregii lumi: abandonul școlar și materia pierdută în pandemie. În acest sens, Banca Mondială, UNICEF și UNESCO vor să implementeze un proiect de colaborare cu guvernele naționale pentru a veni în ajutorul elevilor. Dar la un an de pandemie, noi încă nu avem un plan concret despre cum vor recupera elevii materiile.

„Autoritățile publice centrale și locale au nevoie să seteze un plan prin care se poate face această recuperare pentru ca fiecare școală să înțeleagă care este procesul astfel încât orele remediale să aibă efectul dorit”, a spus Elena Lotrean, expert în educație.

Proiectul Recuperarea Educației 2021, care ar putea fi implementat și la noi, prevede ca profesorii să participe la un instructaj pentru utilizarea și implementarea instrumentelor digitale în predare. Elena Lotrean, expert în educație, spune că majoritatea profesorilor au făcut progrese față de anul trecut, chiar dacă suntem departe de ceea ce înseamnă a preda digital.

„Majoritatea a acumulat niște competențe de bază, acum trebuie să treacă la nivelul următor, acela de creator de conținut sau utilizator de conținut pedagogic online. Faptul că deschidem o cameră și predăm așa cum predam înainte, nu înseamană că facem predare online. Înseamnă că pur și simplu, comunicăm prin intermediul tehnologiei”, susține Elena Lotrean.

Profesorii au înțeles că tehnologia le ușurează munca

Natalia Rotaru este învățătoare la Școala Gimnazială Profesor Ion Vișoiu. Și-a dat seama că, în secolul XXI, educația nu se mai poate face doar cu tabla și cu creta. A înțeles că tehnologia ușurează atât munca profesorilor cât și pe cea a elevilor.

„Fiecare dintre noi a putut opta pentru sesiunile de instruire care să corespundă nevoilor proprii. În acest mod am reușit să devenim și creatori de conținut întrucât resursele digitale existente sunt insuficiente. Integrarea tehnologiei în practicile de instruire aduce nivelul experiențele de învățare la un alt nivel și mult mai aproapiate de limbajul generațiilor nativi digitali”, a spus Natalia Rotaru.

Exit mobile version