• Marius Nistor: „Contează mai mult hârtiile pe care le aduni pentru un plus la salariu”.
  • Birocrația a ajuns să să domine activitatea profilor, deturnându-i de la profesia inițială.
  • Sistemul de recompensare a cadrelor didactice se bazează acum pe birocrație.

„Nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează birocrația în locul calității”. Asta declară Marius Nistor, președintele federației Spiru Haret. Profesorii au fost transformați în vânători de hârtii, iar adevărata valoare la catedră pare să fie ignorată. Astfel, dedicarea față de educație se destramă, iar greul cade pe elevii români. Care sunt soluțiile?

„Au mai existat tentative din partea diversilor miniștri care au condus Ministerul Educației să meargă pe calea de-birocratizării. Existau perioade în care, la nivelul unei unități de învățământ, existau peste 15 comisii permanente.

S-a încercat o modificare, s-a încercat o altă abordare, dar, din păcate, dacă într-un mandat numărul comisiilor a fost redus, cel puțin al comisiilor permanente, am ajuns în momentul de față să avem 9 comisii permanente la nivelul unităților de învățământ preuniversitar și peste 8 comisii cu caracter permanent. Toate comisiile în cauză înseamnă, categoric, întocmirea unor documente care sunt absolut obligatorii pentru cei care lucrează în unitățile respective. Cât de mult ne încurcă birocrația? Vă spun că destul de mult.

Recomandări

LEGEA MARȚIALĂ ÎN COREEA DE SUD
TRUMP, FASCINAT DE PUTERE
CUM TE VEDE OCCIDENTUL?
CINE GUVERNEAZĂ ROMÂNIA?
TRUMP AVERTIZEAZĂ HAMAS
DESCHIZI MAȘINA CU CEASUL

De exemplu, discutăm despre Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității. Vă dați seama cum cadrele didactice sunt implicate în activitățile caracteristice comisiilor respective. Alte comisii includ Comisia pentru Curriculum, Comisia pentru Prevenirea și Combaterea Violenței, Comisia pentru Formarea și Dezvoltarea în Cariera Didactică, Comitetul pentru Securitate și Sănătate în Muncă, Comisia de Etică, Comisia de Gestionare a Activităților derulate în zi, Comisia pentru Control Managerial Intern și Comisia Sportului Școlar„, a explicat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, pentru Aleph News.

Dacă mergem pe cele care nu au un caracter permanent, e suficient să vorbim despre Comisia pentru Atribuirea, Rezolvarea și Managementul Acordării Pășunilor. Este, vă spun cu toată sinceritatea, poate nu găsesc termenii cei mai adecvați, o adevărată nebunie la început de an școlar. Deci cadrele didactice trebuie să completeze adevărate dosare de date astfel încât copiii să poată intra în posesia pășunilor”, a adăugat Marius Nistor.

Citește și