• Camera pornită la ore ar putea fi o măsură obligatorie
  • Raluca nu susține o astfel de idee și spune că nu e același lucru ca la școală
  • Profesorii nu au putut avea feedback din partea elevilor, din cauza camerei închise
  • Narcis: Pot să simt că am o conexiune cu profesorul

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, vrea să oblige elevii și studenții să pornească și camera când sunt la cursurile online. Prevederea ar urma să fie introdusă în contractul de școlarizare.

Deocamdată este o propunere care o deranjează pe Raluca Cioacă, o studentă la Științe Politice la București.

„Cred că ne violează, pur și simplu, intimitatea, pentru că nu suntem într-o sală de curs, nu suntem la școală, suntem la noi acasă, în camerele noastre. Au foarte multe pretenții de la noi și cerințe în condițiile în care ei nu ne oferă atat de multe“, spune Raluca.

Narcis Lunceanu, student la Politehnică, este însă de acord. Camera deschisă la cursurile online îl ajută să înțeleagă mai bine ce predă profesorul.

Încerc să deschid cât de mult pot camera, pentru că e un beneficiu foarte mare. Pot să mă și concentrez la ore, să simt că am o conexiune cu profesorul respectiv“, spune Narcis Lunceanu, student.

Profesorul Felix Godeanu predă religia și se plânge că fără să își vadă elevul la cursurile online, simte că vorbește în gol. Camera nu trebuie pornită doar dacă ești obligat, trage el concluzia.

Este o măsură de bun simț și nu ar trebui neapărat implementată prin lege, ci efectiv fiecare profesor, fiecare elev ar trebui să ajungă la acest acord“, e de părere Felix Godeanu, profesor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT