• Cabinetele medicale şcolare sunt puţine şi nepregătite.
  • În Dolj, 647 copii au fost vaccinați împotriva COVID-19.
  • Minorii se pot vaccina doar în prezența părinților.

Campania de vaccinare anti-Covid în şcolile din ţară a început cu stângul. Cabinetele medicale şcolare sunt puţine şi nepregătite. Iar părinții nu se înghesuie să-și trimită copiii la imunizat.

Preşedintele Asociaţiilor de Părinţi spune că este nevoie ca experții de la Ministerul Sănătații să le mai explice părinților avantajele și dezavantele vaccinului.

Cristache Iulian, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi: „Este clar că familiile nu se înghesuie să-și trimită copii la vaccinat. Mai e nevoie, teoretic, de niște cabinete școlare care la unitățile de învățământ avem doar într-un procent de maxim 20%. Să nu mai spun că unele au cabinete școlare, dar nu au personal medical”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

La Colegiul Național Elena Cuza din Craiova învață aproximativ 2.000 de elevi. Aici există un cabinet medical școlar cu doi medici și doi asistenți medicali. Managerul școlii, Liviu Cotfasă, spune însă că elevii nu pot fi vaccinați la școală.

„A venit o notă prin care să ni se propună să fim centru de vaccinare sau să alegem un centru de vaccinare din proximitatea școlii. Noi nu îndeplinim condițiile la cabinetul medical pentru a vaccina, nefiind posibile acele circuite de intrare-ieșire”, a declarat Liviu Cotfasă.

Potrivit autorităților, echipele mobile de vaccinare vor merge în orice şcoală unde se strâng cereri. Minorii se pot vaccina doar în prezența părinților, după exprimarea consimțământului.