- After school-urile au rămas, în general, deschise fiindcă mulți părinți nu au cu cine să-și lase copiii.
- În timpul anului școlar, copiii petrec între 4 și 7 ore la after, în funcție de programul părinților.
- Solicitările pentru un program afterschool susținut de stat revin în discuție.
Cât de necesar este un program de afterschool? Vacanța de toamnă readuce în prim plan provocările părinților de a găsi soluții pentru îngrijirea și educația copiilor după școală. Solicitările pentru un program afterschool susținut de stat revin în discuție, iar sindicatele și organizațiile de părinți evidențiază beneficiile unui program național de afterschool pentru copii.
„Evident, un program prelungit, ca la grădiniță, ar fi foarte util, dar nu neapărat din perspectiva unu afterschool. Știu că se folosește foarte mult acest concept, de program de școală după școală, însă cred că în contextul dezoltărilor din ziua de astăzi, când timpul de lucru este flexibil, în care nu mai separăm învățarea la școală de învățarea în alte contexte, ar fi indicat să avem un program de învățare prelungit, de la 9 la 17, de exemplu”, a explicat Radu Szekely, președinte la Fundația Dare to Learn, la Aleph News.