alephnews Vezi versiunea web

Ce liceu ți se potrivește? La Târgul Liceelor din București 2025 „Vocația ta!” poți explora virtual licee și universități

Diana Nechita · 22 mai 2025, 17:47

Ce liceu ți se potrivește? La Târgul Liceelor din București 2025 „Vocația ta!” poți explora virtual licee și universități

Te întrebi ce liceu ți se potrivește? Poți afla acest lucru online, gratuit. Târgul liceelor din București 2025 – „Vocația ta!” îți deschide ușa către viitor. De acasă, poți explora virtual licee și universități, poți programa sesiuni de consiliere cu psihologi și descărca ghiduri esențiale pentru alegerea unui traseu educațional pe măsura visurilor tale.

Victor Vlăduț, reprezentant PROEDUS: „Târgul educațional Vocația ta și-a deschis porțile ieri în variantă online. Vorbim de o platformă în care se regăsesc toate liceele din București și există o componentă pentru cei care se află la sfârșitul liceului și doresc să urmeze studiile universitare la una din universitățile de stat de pe raza Municipiului București. Proiectul oferă această paletă de studii pentru elevi și viitorii studenți. Pe lângă această componentă, în acest an există și clipuri motivaționale prezentate de persoane din mai multe ramuri de specialitate, fie că vorbim de zone tehnice sau părți mai artistice”.