- Un dulap a căzut pe un elev de la Școala nr. 206 din Capitală
- Copilul este internat la Spitalul Grigore Alexandrescu, dar este în stare bună
- Geanina Georgescu spune că toate măsurile necesare au fost luate de urgență
- Sorin Cîmpeanu: Evident că dulapul trebuia să fie ancorat de perete
Un elev, în vârstă de 8 ani, de la Școala nr. 206 din Capitală, este internat la spitalul Grigore Alexandrescu, după ce în această dimineață a căzut peste el un dulap, în sala de clasă. Martorii, colegii lui, spun că băiatul ar fi dat cu picioarele în dulapul cu două uși.
„A fost o greșeala a lui pentru că, din câte am înțeles, el a zdruncinat dulapul și pe el a căzut, adică și doamna profesor de abia intrase in clasă când a văzut dulapul”, a spus David, elev.
„A fost vina lui, pentru că el se juca cu dulapul”, a spus și Vlad.
Starea de sănătate a copilului este bună, dar va sta internat pentru supraveghere medicală timp de o săptămână la spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. Raluca Alexandru, purtător de cuvânt la spital, spune că acesta are un traumatism cerebral mediu și două fracturi la brațul drept.
„De pe secție ni s-a transmis că este conștient în continuare, deci asta înseamnă că așa cum a venit, starea lui nu s-a agravat. Este la fel de stabil si conștient. Deocamdată nu se pune problema de vreo intervenție chirurgicală”, a spus Raluca Alexandru.
Geanina Georgescu este inspector școlar și spune că se va lua o decizie.
„Mama a fost anunțată imediat de către învățătoarea clasei și a venit într-o fugă la școală și a mers la spital. Incidentul a fost raportat rapid, echipajul a venit, din câte am înțeles, tot la sediul unității școlare a venit un reprezentant al politiei din Sectorul 6 și au demarat și ei o anchetă”, a spus Geanina Georgescu.
Incidentul a fost discutat și de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
„Evident că dulapul trebuia să fie ancorat de perete. Trebuie să fie o cercetare, dincolo de cercetarea internă să existe o cercetare făcută de organele de poliție. Să se aplice sancținile de rigoare în așa fel încât să nu se mai repete”, a declarat Sorin Cîmpeanu.