• Estimările arată că Bucureștiul va ajunge la rata de infectare de 6 la mie în octombrie, moment în care școlile se închid, spune ministrul Educației.
  • Sorin Cîmpeanu e convins că va fi vorba despre o perioadă scurtă.
  • În ce privește tezele și simulările, în acest an se vor da normal.

Estimările arată că Bucureștiul va ajunge la rata de infectare de 6 la mie în octombrie, moment în care școlile se închid, spune ministrul Educației. Cîmpeanu e convins că va fi vorba despre o perioadă scurtă. În ce privește tezele și simulările, în acest an se vor da normal.

Suspendarea tezelor a fost valabilă doar pentru anul trecut, declară ministrul Educației: „în acest an, tezele se vor da normal, simulările se vor derula normal, vrem să se deruleze normal acest an”.

În ce privește admiterea în liceu, Cîmpeanu a reiterat ideea că nu va fi niciun fel de schimbare anul acesta: „admiterea vara viitoare la liceu se va da după exact aceleași reguli după care s-a dat și anul acesta, bacalaureatul la fel”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Legat de bacalaureatul unitar bazat pe competențe, ministrul spune că ar putea să apară nu mai devreme de anul 2027, în cazul în care va exista o lege în acest sens.

Referitor la rata de infectare din București, Cîmpeanu a afirmat, joi seara, la Digi24, că previziunile arată 6 la mie în octombrie: „din păcate, pentru elevi prezența fizică nu va mai fi posibilă. Va fi posibilă pentru creșe și grădinițe, unde învățământul online este o aberație. Din fericire, sunt convins că va fi pentru o perioadă scurtă, pentru că și în valul 3 am avut o perioadă de circa 10 zile în care s-a depășit rata de 6 la mie”.

Întrebat despre o estimare făcută de UBB la Cluj, potrivit căreia în Cluj, pe 27 septembrie, va fi depășită rata de 6 la mie, iar pe 1 octombrie în Cluj-Napoca va ajunge la 8 la mie, Cîmpeanu a declarat că nu are „globul de cristal”, însă pentru începutul anului universitari deciziile aparțin universităților.