• Teste COVID de salivă, non-invazive, vor ajunge în școli începând de săptămâna viitoare.
  • Ele vor fi folosite atât pentru testarea elevilor și preșcolarilor, precum și a angajaților din școli și grădinițe, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Am solicitat de la Ministerul Sănătății sprijin pentru elaborarea unei proceduri de administrare a acestor teste”, a anunțat ministrul Educației.

Testele vor fi folosite de două ori pe săptămână pentru toți preșcolarii și elevii, toți profesorii și învățătoriii și pentru tot personalul didactic și nedidactic din fiecare școală și grădiniță”, spune Sorin Cîmpeanu.

Am solicitat de la Ministerul Sănătății sprijin pentru elaborarea unei proceduri de administrare a acestor teste pe bază de salivă ca și această procedură să poată fi diseminată de toate școlile, pentru ca imediat ce vor ajunge testele, personalul din învățământ să știe în ce mod se vor aplica aceste teste”, a adăugat el.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Minstrul a precizat că școlile și grădinițele vor începe să primească testele non-invazive începând de săptămâna viitoare.