• ZBOR oferă cursuri de educație financiară, antreprenorială și digitală.
  • Hub-ul promovează un mediu deschis unde tinerii pot colabora, împărtăși idei și primi feedback.
  • Pe lângă locația din Cluj, ZBOR va deschide noi hub-uri în alte orașe din țară.

În inima Clujului, un nou hub dedicat tinerilor promite să transforme ideile în realitate.

ZBOR, inițiativa susținută de Banca Comercială Română și Federația Tinerilor din Cluj, oferă un spațiu creativ unde tinerii pot explora educația financiară, antreprenorială și digitală.

Aici, pasiunile se întâlnesc cu oportunitățile, iar generația viitoare este încurajată să colaboreze și să își facă vocea auzită.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Ce este ZBOR și cum poate acest hub să sprijine tinerii în transformarea ideilor lor în proiecte concrete?

„ZBOR este o rețea națională de hub-uri, care, până în momentul de față, are spații fizice în șapte orașe din România, printre care și la Cluj, pentru că săptămâna aceasta l-am lansat luni. 

Este spațiu de explorat, așa a fost gândit de la început, un spațiu în care tinerii între 14 și 24 de ani să aibă acces la cursuri de dezvoltare personală.

Ne propunem să avem o dezvoltare transversală a ceea ce înseamnă competența tânărului și să nu ne limităm la acea educație formală care vine din școală sau din universitate. 

Cel mai important lucru de menționat cred că este faptul că această învățare vrem să facem cu ajutorul lucrătorilor de tineret, acei facilitatori pe care noi, ca și federație, formăm deja de foarte mult timp și care sunt la baza comunicării cu un tânăr, care mai apoi se alătură și ei procesului de învățare prin care poate să formeze alți tineri la rândul lor. 

E cumva tineri pentru tineri și ne bucurăm, pe de altă parte, și de susținerea expertilor din diferite domenii pe care vrem să-i avem alături de noi și să ne învețe la rândul nostru să învățăm pe alții diferite domenii”, a declarat Paul Marc, președintele Federației Tinerilor din Cluj, pentru Aleph News.

Cum ajung tinerii la ZBOR? Trebuie să se înscrie pe o platformă?

„În momentul de față, pentru a accesa spațiile ZBOR, avem canalul de social media, și se face interacțiunea cu ajutorul community managerilor, care sunt responsabili de a creona comunitatea. 

Urmează ca în luna noiembrie să lansăm și o platformă națională prin intermediul căreia tinerii se pot înregistra și au acces la toate evenimentele care se desfășoară în spațiul ZBOR”, a declarat Paul Marc, președintele Federației Tinerilor din Cluj, pentru Aleph News.

Citește și