• Colegiul Gheorghe Lazăr din București vrea să devină școală-pilot din toamnă
  • Elevii vor avea la școală module ca tehnologia, fotografia sau presa scrisă
  • Marian Staș, expert în educație, spune că sistemul de învățământ evoluează prin programul pilot

Din toamnă, dacă ești elev pasionat de tehnologie sau fotografie, vei putea să studiezi aceste materii chiar la Colegiul „Gheorghe Lazăr”, care vrea să devină școală-pilot.

Aceste obiecte ar putea fi implementate din toamnă. Însă, nu toți elevii vor avea acces la ele. David este elev în clasa a X-a la Științe ale Naturii. Îi pare rău că el nu se poate înscrie în programul pilot, pentru că nu mai este în clasa a IX-a și lui nu îi este destinat.

Ionela Neagoe, directoarea liceului, îți spune că școala-pilot va schimba programa clasică prin ore adaptate
în funcție de preferințele elevilor. Copiii vor avea parte de și de aprofundarea materiei la matematică sau română. Vor fi schimbări și în rândul profesorilor.

Recomandări

CURTEA DE APEL AMÂNĂ DECIZIA
PERSON OF THE YEAR
CE HOTEL DE GHEAȚĂ ALEGI?
NUNTĂ CU REPETIȚIE
BIDEN SPRIJINĂ UCRAINA
2019, APOGEUL GLOBALIZĂRII

Ei vor fi selectați, dacă vor fi potriviți programului educațional.

„Ne-am dori să putem să ne angajăm cadrele didactice. Adică, nu să primim cadrul didactic printr-un concurs național, într-un fel, școala să poată să decidă dacă acel profesor este potrivit pentru mediul acesta educațional”, a declarat directoarea liceului.

Marian Staș, expert în educație, se bucură că și Colegiul „Gheorghe Lazăr” a luat decizia de a deveni școală-pilot și că sistemul educațional începe să se schimbe într-un sens pozitiv.

„E un lucru remarcabil și o premieră istorică în învățământul public din România, pentru că el marchează trecerea de la ceea ce înseamnă o paradigmă de tip comunist, respectiv centralizare curriculară, după cum știm există un singur plan-cadru pe care îl parcurg toți copiii, la conceptul național de subsidiaritate”, este de părere expertul în educație.