Nu știi la ce grădiniță să îți duci copilul din toamnă? Iată câteva criterii importante după care să te ghidezi.

Mădălina Ionel, educatoare la grădinița privată „Excellence” din Iași, oferă sfaturi părinților pentru alegerea programului și organizează activități interactive pentru cei mici. Printre ele, se numără vizitarea muzeelor, a laboratoarelor de cofetărie sau chiar a sălilor de fitness.

„Dacă avem, de exemplu, într-o săptămână, tema meseriilor, nu ne limităm la a învăța despre meserii din niște imagini. Am invitat la noi în grădiniță polițiști, doctori. Cred că lucrul acesta ne diferențiază. Încercăm să facem cât mai multe activități practice”, explică educatoarea.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Mihaela Anghel este părinte. Spune că atunci când a ales grădinița pentru copil s-a bazat mai mult pe locație
decât pe activități.

„Am optat pentru o grădiniță să fie cât mai aproape de casă, pentru a nu le fi greu, să nu ne trezim cu mult timp înainte, după care a primat curățenia”, a povestit Mihaela.

Luiza Drian, psiholog clinician, spune că părinții trebuie să parcurgă mai mulți pași până să aleagă la ce grădiniță să meargă cei mici.

„Împreună cu partenerul nostru, să ne așezăm și să facem o listă a nevoilor și a priorităților familiei noastre și abia după ce acestea ne sunt foarte clare, să începem să căutăm instituții care să corespundă cu criteriile la care noi ne raportăm”, a precizat psihologul.