- Directorul unei școli de penitenciar a înființat un canal TV intern pentru elevi
- Profesorul de muzică a devenit tehnician cu ajutorul unor tutoriale online
- În ultimul an, școlile s-au închis și deschis de mai multe ori în Grecia
Școala online nu e varianta perfectă, dar e mai bună decât nimic. Dar ce te faci când elevii tăi sunt minori aflați într-un centru de detenție, fără acces la telefoane și tablete? Petros Damianos, directorul unei școli dintr-un penitenciar pentru minori din Grecia, a găsit soluția. A transformat o sală de clasă în studio improvizat și a transmis lecțiile printr-un sistem intern direct la televizoare.
Nikos Karadosidis, profesor de muzică: „Mi-am dat seama foarte repede, și aici e magia, că toată treaba asta este ceva de genul «descurcă-te singur». Fă-o pe cont propriu, cu materialele pe care le ai, cu orice instrumente ai, să încerci să faci tot ce poți.“
Prima transmisiune a fost o lecție de matematică de jumătate de oră. Acum, canalul emite 24 din 24.
Petros Damianos, directorul școlii din Centrul de detenție Avlona: „Canalul nu poate înlocui educația primită la școală. Dar e bun din două motive: oferă unele cunoștințe care nu existau înainte și facilitează socializarea între elevi și profesorii lor“.
K., deținut: „Este foarte bine pentru că înainte nu puteam învăța, iar acum ne uităm la televizor și înțelegem lucrurile pe care ni le explică profesorii“.