• Discută deschis cu copilul tău despre pasiunile, interesele și talentele lui.
  • David Neagoe îți spune cum îți poți îndrum copilul spre cariera visurilor sale.
  • 1000 de părinți participă la Gala Părinților, unde primesc sfaturi de parenting.

Cum îți ajuți copilul să facă primii pași din drumul spre succes? Cum arată cariera care îi este destinată? Sunt întrebări pe care orice părinte și le pune. Specialiștii spun că greșeala pe care mulți părinți o fac este că își îndrumă copiii spre o anumită meserie pe baza propriilor convingeri. Consecința? Copii lipsiți de motivație, care nu reușesc să dezvolte pasiuni în alte domenii. Sâmbătă, la Gala Părinților de la Ateneul român, David Neagoe, designer grafic, îți explică cum îți poți ajuta copilul să își aleagă cu înțelepciune traseul profesional.

Cât de important este ca un părinte să fie dechis față de pasiunile copilului său?

„Este foarte important. În primul rând, copilul poate să aibă o relație mai bună cu părintele său. În al doilea rând, copilul va fi fericit. Atunci când faci ceva ce îți place, nu simți că muncești”, a declarat David Neagoe, designer grafic, pentru Aleph News.

Cum poate fi menținut un echilibru între a-i oferi unui copil libertatea de a decide și a-i arăta că trebuie să își reevalueze opțiunile?

„Cel mai important este să îi oferi o perspectivă realistă asupra lumii și să îl lași pe el să decidă, nu să îi impui. Copilul va fi mult mai receptiv atunci”, a mai adăugat acesta.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Citește și