• Şcolile rămân deschise chiar dacă rata de infectare depăşeşte 6 la mia de locuitori.
  • Vor fi mai multe controale pentru respectarea măsurilor sanitare.

Ministrul Educaţiei anunţă, referitor la scenariile de functionare a şcolilor, că Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase a decis decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din localitate şi adoptarea deciziilor de suspendare a prezenţei fizice în funcţie de cazurile confirmate la nivel de clasă/şcoală, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităţilor competente, în vederea respectării stricte a regulilor de protecţie sanitară în şcoli.

Grupul a mai decis adoptarea de măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în şcoli, prin formularea unei solicitări către Agenţia Naţională a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe bază de salivă, cu rol de screening.

Într-un mesaj semnat de ministrul Sorin Cîmpeanu, Ministerul Educaţiei a transmis:

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Referitor la scenariile de funcţionare a şcolilor, astăzi, 29 septembrie 2021, Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a decis în unanimitate (exclusiv membri cu drept de vot, având competenţe medicale/epidemiologice):

1. Decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din localitate şi adoptarea deciziilor de suspendare a prezenţei fizice în funcţie de cazurile confirmate la nivel de clasă/şcoală, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităţilor competente, în vederea respectării stricte a regulilor de protecţie sanitară în şcoli.

2. Adoptarea de măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în şcoli, prin formularea unei solicitări către Agenţia Naţională a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe bază de salivă, cu rol de screening.

După această primă etapă urmează adoptarea unei Hotărâri CNSU, apoi validarea prin Hotărâre de Guvern şi abilitarea miniştrilor educaţiei şi sănătăţii să opereze modificări în ordinul comun, în concordanţă cu hotărârile adoptate.

Tot acest proces se va finaliza până vineri, 1 octombrie, în vederea stabilirii formulei de funcţionare a şcolilor, începând cu ziua de luni, 4 octombrie 2021.”