• Cristian Presură, cercetător de ani buni în Olanda, a vorbit despre cum se vede lumea și educația după pandemie
  • A vorbit, din proprie experiență, despre cât de important este rolul unul profesor în procesul de învățare al elevului
  • Acesta îți explică cât de mult contează felul în care profesorul știe să te facă să îndrăgești materia pe care el o predă

Fizicianul și inventatorul român Cristian Presură, cercetător de ani buni în Olanda, a vorbit despre cum se vede lumea și educația după pandemie prin ochii unui cercetător.

Mai mult, invitatul lui Vlad Craioveanu a vorbit, din proprie experiență, despre cât de important este rolul unul profesor în procesul de învățare al elevului. Deși acum Cristian Presură este un fizician de renume, paradoxal, în liceu el a fost corigent la fizică de două ori.

„Corigent am fost nu din cauză că nu eram în stare, ci pentru că nu am fost de acord cu metoda de predare. Nu am fost de acord cu profesorul meu care îmi cerea rezolvarea din manual. Eu o rezolvam altfel. Și atunci imi luam un doi“, spune el.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Acesta îți explică cât de mult contează felul în care profesorul știe să te facă să îndrăgești materia pe care el o predă: „Noi suntem ființe biologice și învățăm emoțional. E mai bine să ai un profesor pasional care știe mai puțin, decât să ai un profesor care știe extraordinar de multe, dar nu are emoție.“