Educația la sate, în continuu impas. Abandonul şcolar ar putea creşte în această perioadă

Un elev scrie la tabla ajutat de un voluntar al Crucii Rosii, la Scoala Generala din satul Colun, la 42 km de Sibiu, joi, 1 octombrie 2009. OVIDIU DUMITRU MATIU / MEDIAFAX FOTO

Când te gândeşti la viitorul tău, trebuie să ştii că actualele generaţii de copii vor participa la bunăstarea acestuia. Tocmai aceşti copii, mai ales cei de la sat, sunt acum în impas în ceea ce privește educația.

Din păcate, faptul că nu au acces la educație, i-ar putea face pe copii să abandoneze școala. „Lucrăm cu aproape 30.000 de copii în programele noastre, în 300 de comunităţi rurale. Ceea ce constatăm zilele acestea este că 10% dintre copiii noştri nu au acces la absolut niciun fel de educaţie. Evident că lipsa accesului la educaţie va genera creşterea abandonului şcolar“, spune directorul Fundației World Vision, Mihaela Nabar.

Specialiştii spun că avem soluţii pentru a reporni şcoala în mediul rural: „În mediul rural, majoritatea şcolilor au grădini, ceea ce ar permite, dacă ne uităm la ţările nordice spre exemplu, să desfăşurăm un alt tip de educaţie şi un alt fel de educaţie pentru că educaţia nu înseamnă doar română şi matematică între zidurile unei clase.  Am găsi spaţii care să ne permită respectarea unor reguli de distanţare socială“.

Pentru transferul şcolii sau al orelor de curs dintr-o sală de clasă, în afara sălii de clasă, nu ar fi nevoie de un buget foarte mare, dar ar da voie copiilor să aibă acces la educație și, în plus, ar transforma educaţia asta formală, foarte rigidă, crede Mihaela Nabar.

https://alephnews.ro/wp-content/uploads/2020/05/BETA_IB_Salvarea-sistemului-de-învățământ-din-mediul-rural.mp4

Sursă foto: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto

Exit mobile version