• Prin programul de convergență, guvernul nu va da mai mult de 2,3-2,4% din PIB până în 2070.
  • Marius Nistor este expert în educație și susține că este nevoie ca guvernul să investească cât mai mult pentru a umple golurile actuale.

Educația nu va primi bani nici în următorii 50 de ani. Prin programul de convergență, guvernul nu va da mai mult de 2,3-2,4% din PIB până în 2070.

„Mă uit la modul de convergență și îmi dau seama că guvernul se gândește să lase educația în faliment. Și asta pentru că suntem peunltima țară din UE în ceea ce privește alocarea pentru bugetul educației, deși avem o lege adoptată în 2011 prin asumarea răspunderii guvernului, care prevede că avem nevoie de 6% din PIB anual pentru educație. Mă uit cu stupoare la ceea ce se întâmplă și îmi dau seama că deși problemele sunt evidențiate de către societatea civilă, guvernul se face că nu le vede”, a declarat Robert Avram.

Marius Nistor este expert în educație și susține că este nevoie ca guvernul să investească cât mai mult pentru a umple golurile actuale.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Într-o țară în care educația nu este prioritate pentru politicieni și nu numai, este doar că perspectivele nu vor fi frumoase în nici un caz. În momentul în care discutăm despre același procent privind alocările bugetare de 2,4 maxim 2,5% și asta pe o perioadă destul de îndelungată este clar că învățământul de stat este condamnat. Nu poți vorbi de calitate, nu poți vorbi de reformă, atâta vreme cât nu vei investi sume considerabile în educație”, a spus Marius Nistor.