• Elevii din învăţământul preuniversitar privat vor beneficia de gratuitate la serviciile de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar
  • Gratuitatea se aplică pe tot parcursul anului calendaristic
  • Legea a fost adoptată de Senat în 7 octombrie

Legea privind transportul gratuit al elevilor care învață la școli private a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind transportul elevilor (PL-x 334/10.06.2020) prin Decretul nr. 824/2020. Legea nr. 226/2020 de modificare și completare a Legii educației naționale nr.1/2011 rezolvă problema transportului elevilor.

„De astăzi (vineri – n.r.), dreptul elevilor de a beneficia de transport gratuit devine realitate după 7 ani în care Asociația Elevilor din Constanța a realizat demersuri continue. Istoria transportului elevilor începe în 2011, când Legea Educației prevedea dreptul distinct al elevilor de a beneficia de decontarea navetei, respectiv reducere la transportul județean. Totuși, niciunul din aceste drepturi nu a fost respectat, cauza fiind o serie de încurcături legislative. Câteva dintre acestea sunt plafonarea decontării navetei în 2013, introducerea tarifelor maximale pentru abonamentele elevilor în 2016, precum și eliminarea transportului județean din sfera serviciilor publice în 2019”, au transmis reprezentanții Asociației Elevilor din România.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK