• Absolvenții claselor a VIII-a au susținut azi prima probă de la Evaluarea Națională.
  • Unul dintre textele primite a fost un fragment din „Cireșarii” de Constantin Chiriță.
  • Primele rezultate vor fi afișate pe 3 iulie.

A fost o dimineață plină de emoții pentru absolvenții claselor a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională la Limba și Literatura Română. Candidații au primit un fragment din „Cireșarii” de Constantin Chiriță și unul din „Portret” de Cella Delavrancea. Unul dintre subiecte a fost caracterizarea lui Tic, personajul din Cireșarii. Greu sau ușor? Vom vedea la primele rezultate de pe 3 iulie.

Cât de accesibile au fost subiectele de la Evaluarea Națională?

„În ultimii ani, subiectele de la Evaluarea Națională au fost medii. De această dată exercițiile de gramatică sunt cele care le-au dat bătăi de cap elevilor. Trebuiau să adreseze corect întrebările pentru fraze, să fie foarte atenți, să înțeleagă destul de bine cerințele. Cele mai mari probleme sunt, de fiecare dată, la exercițiile de scriere corectă”, a declarat Bogdan Rațiu, profesor de română, pentru Aleph News.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Citește și