Elevii unei școli din Madrid trebuie să vină în fiecare zi cu o mască de culoare diferită

Dacă e marţi, este masca galbenă. Elevii de la şcolile Fundaţiei Trilema din Spania pot fi idenficaţi dintr-o privire, datorită măştilor colorate.

Toţi copiii trebuie să vină în fiecare zi cu o mască de culoare diferită, în funcţie de zilele săptămânii. Profesorii poartă şi ei aceleaşi măşti colorate. Spun că metoda este economică şi ecologică. Fundaţia Trilema din Spania are 6 şcoli şi un centru de formare profesională.

Marta Monserrat, director Trilema SAFA Madrid: „Lunea, cei mici vin cu masca roşie, grupul din clasa I vine cu galben, apoi ceilalţi cu verde şi portocaliu. Măştile sunt obligatorii, la fel ca atunci când trebuie să vină în echipament sportiv sau cu pulover. Se pot cere pe pagina web. Este o soluţie economică şi ajută la reciclare, mai ales acum cu atâtea mănuşi, atâtea protecţii, care fac ca plasticul să ajungă peste tot”

Regula a fost aplicată odată cu începerea anului şcolar şi garantează că toţi copiii sunt protejaţi.

Ideea a fost primită bine şi de părinţi, chiar dacă trucul îi costă 35 de euro în plus. Setul de măşti e inclus acum în uniforma şcolară.

Elena, părinte: „Revenirea la şcoală este diferită din cauza măştilor, protocolului sanitar. Li se ia temperatura la intrare. Dar e totul bine”

Exit mobile version