• Examenul pentru barou a fost deranjat de muzică și drifturi.
  • 300 de candidați cer reluarea examenului.
  • Decanul Baroului București: Responsabilitatea e a Romexpo.

Au plătit 1.400 de lei un examen de admitere în barou și s-au trezit că au dat banii pe un bilet la concert. Este vorba despre 2.200 de absolvenți ai Facultății de Drept care au făcut duminică primul pas spre avocatură. În timpul examenului, surpriză însă. De afară se auzea muzică de repetițiile formației 5Gang. Apoi, zgomotul de fond a fost asigurat de drifturile mașinilor de la European Car Festival. Acum, 300 dintre candidați cer reluarea examenului pentru că nu au putut să se concentreze.

„A fost prima oară muzica, apoi drifturile. Parcă s-a organizat să fie asta! Cel mai tare a fost cu mașinile, ne-a zăpăcit! A fost groaznic”, s-a plâns unul dintre candidați.

„Am ridicat mâna și am atenționat unul dintre supraveghetori. Supraveghetorul respectiv mi-a spus că nu are nicio putere, nu are ce să facă. După vreo 10 minute l-am atenționat din nou. În ultima oră, nu mai puteam. Citeam și nu mă puteam concentra”, a reacționat Alexandru Ciobotaru, candidat.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII

Selly, solistul trupei 5Gang: „Mi se pare complet iresponsabil din partea celor care au organizat acel examen să nu se intereseze ce evenimente aveau loc în Romexpo la acel moment. Dacă am fi știut acest lucru, și îmi pare foarte rău că nu am știut, am fi făcut tot posibilul să amânăm acele probe”.