
- Copiii nu mai au voie să se joace cu mingea în curtea școlii
- Medic: Sporturile de echipă favorizează raspândirea virusului
- Cei mici sunt dezamăgiți de această măsură
Copiii nu mai au voie să se joace fotbal în curtea școlii, pentru că există riscul răspândirii infecțiilor de COVID-19. Cel puțin asta consideră Guvernul României.
Am intrebat un medic despre decizia aceasta, apoi am mers să vedem ce zic și copiii.
„În condiţii de efort, asta înseamnă că apare o tahicardie. Deci, copilul respiră mult mai des. Posibil să respire uul în faţa celuilalt şi atunci, într-adevăr, e posibil să apară o infectare în cazul în care unul dintre copii este bolnav”, a spus Gindrovel Dumitra – vicepreşedintele Societăţii de Medicină de Familie din România.
TOP ARTICOLE
Părerile medicilor pălesc, însă, în fața plăcerii copiilor.
„Având în vedere că sunt și la un club de fotbal, o să-mi fie foarte greu, pentru ca n-o sa ma mai antrenez si o sa uit tot ce am invatat. Si o sa ma simt foarte trist”, spune Ciprian, un copil care se simte afectat de măsura guvernanților.
- Franța va interzice TikTok pe telefoanele de serviciu ale funcționarilor publici
- Companiile vor fi obligate să repare produsele electronice până la 10 ani după vânzare – nou regulament CE
- VIDEO. Turistul care a supraviețuit după ce cablul de bungee jumping s-a rupt
- Robert Downey Jr. regizează un nou film. Cine ar putea avea rolul principal în remake-ul „Vertigo”
- Ucraina anunță sancțiuni împotriva Dianei Șoșoacă: „O amenințare la adresa securității naționale”
Partenerii noștri