• Marți, 6 iunie, este anunțată o nouă zi de grevă generală în sistemul de învățământ, afectând școlile și grădinițele.
  • Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învățământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI), a anunțat că astăzi vor avea loc proteste în mai multe județe.
  • De asemenea, este așteptat ca un miting masiv să aibă loc joi, 8 iunie, între sediul Guvernului din Piața Victoriei și sediul Administrației Prezidențiale – Palatul Cotroceni.

UPDATE ORA 12.30

Peste 15.000 de persoane au renunțat la grevă, dintre care 10.000 sunt cadre didactice, iar mai mult de 1.000 de școli nu au niciun angajat participând la grevă. În total, peste 170.000 de angajați din sindicate erau implicați în acțiunea de protest. Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că negocierile cu sindicatele se vor relua marți.

După o întâlnire cu reprezentanții părinților, elevilor și sindicatelor la Ministerul Educației, Deca a făcut declarații referitoare la situația actuală. Aceasta este a noua zi consecutivă de grevă generală în școli. Ministrul a spus că în perioada de la 1 iunie până în prezent, aproximativ 15.000 de angajați au renunțat la grevă. Cu toate acestea, potrivit informațiilor furnizate de către sindicate, aproximativ 170.000 de angajați din domeniul Educației se aflau încă în grevă săptămâna trecută.

„Este clar că încet-încet, cadrele didactice revin în clase, personalul revine în școli și asta ne permite, așa cum am discutat încă de ieri, domnul secretar de stat, Sorin Ion, a discutat încă de ieri cu inspectorii școlari ca la nivelul fiecărei unități de învățământ să se poată organiza un program de recuperare în așa fel încât până la finele cursurilor, până la finele anului școlar, să putem avea atât o recuperare din punct de vedere educațional, cât și oamenii să poată să recupereze zilele pe care nu le vor avea plătite în ceea ce privește salariul pe luna mai, ca urmare a acțiunii”, a transmis Deca.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

UPDATE ORA 10.30

Astăzi de la ora 11.00, invitați de Ministrului Educației, Ligia Deca, reprezentanții Ministerului Educației, ai elevilor, ai părinților și ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar, respectiv Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, vor participa la o întâlnire la sediul Ministerului Educației.

„Întâlnirea are ca scop consultarea acestora asupra demersurilor necesare pentru adaptarea calendarelor de desfășurare a activităților de final de an și a calendarelor examenelor naționale, în contextul generat de protestul personalului din învățământul preuniversitar.”, a transmis Ministerul Educației.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Marți, 6 iunie, este anunțată o nouă zi de grevă generală în sistemul de învățământ, afectând școlile și grădinițele. Într-un comunicat de presă publicat pe 4 iunie, Federațiile sindicale au stabilit că profesorii vor continua greva.

Într-un alt comunicat de presă publicat pe 3 iunie, federațiile sindicale au acuzat purtătorul de cuvânt al Guvernului de furnizarea unor informații eronate într-un comunicat oficial. Sindicatele nu sunt de acord cu eșalonarea creșterilor salariale pe o perioadă de 3 ani, prin noua lege a salarizării.

Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învățământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI), a anunțat că astăzi vor avea loc proteste în mai multe județe.

„Mâine (6 iunie – n.red) vor fi proteste în Mehedinți, Buzău, probabil și în alte județe, protestele vor continua, chiar și la București, joi va avea loc un protest de amploare care se va derula în fața Guvernului, un marș de protest, urmând să mergem pe același traseu către Cotroceni pentru a ne sfătui cu președintele României, pentru a înțelege că ceea ce a afirmat dumnealui în presă nu li s-a acordat profesorilor ceea ce au cerut, nici măcar nu au fost ascultate toate revendicările”, a declarat Cornelia Popa Stavri.

De asemenea, este așteptat ca un miting masiv să aibă loc joi, 8 iunie, între sediul Guvernului din Piața Victoriei și sediul Administrației Prezidențiale – Palatul Cotroceni. Totuși, acesta este condiționat de obținerea aprobărilor necesare din partea autorităților locale.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a subliniat că revolta este „maximă”: „Colegii noștri și-au asumat răspunderea pentru această acțiune, chiar dacă pierd din punct de vedere salarial. Revolta este maximă în momentul de față.”

Citește și: