• Cadrele didactice suspendă greva generală, au anunțat sindicatele din educație.
  • „De mâine, profesorii sunt la clase până în momentul în care propunerile noastre apar în Monitorul oficial”, a declarat Nicolae Ciucă.
  • Federațiile sindicale din educație au transmis că „în cazul în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile curprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”.

Greva profesorilor se suspendă, a declarat Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, după ce s-au consultat cu liderii organizațiilor afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor celor două federații.

Federațiile sindicale din educație au transmis că „în cazul în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile curprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”.

Declarația Ligiei Deca, după anularea grevei

La finalul ședinței Guvernului în care s-a adoptat ordonanța de urgență privind salarizarea angajaților din învățământ, ministrul Educației, Ligia Deca, și ministrul Muncii, Marius Budăi, au susținut declarații de presă la ora 13.00. Sindicatele au avut o cerință importantă, care inițial fusese inclusă doar în nota de fundamentare și în preambul, însă a fost introdusă în textul OUG. Această cerință principală și condiția impusă de sindicate este ca salariul debutantului în grila din viitoarea lege a salarizării să pornească de la salariul mediu brut pe economie.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

„Am marea plăcere să mă aflu astăzi în fața dvs, asistăm la o victorie a tuturor celor care au susținut educația”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educației, după ședința în care a fost adoptată ordonanța de urgență cu majorarile salariale cerute de sindicate.

. Ministrul Deca a subliniat că această ordonanță cuprinde creșteri salariale de peste 25% în medie, iar debutanții vor beneficia de creșteri mai mari. De asemenea, a menționat că principala cerință a sindicatelor, ca salariul debutantului să fie pornind de la salariul mediu brut pe economie în grila viitoarei legi a salarizării, a fost inclusă în textul OUG.

„Prima OUG se referă la creșterile salariale care pe medie sunt de peste 25%. E de remarcat că prin mecanismul OUG vor fi creșteri mai mari pentru debutanți. O a doua chestiune, garanțiile conform cărora viitoarea lege a salarizării va avea ca bază de plecare salariul debutanților”.

De asemenea, Ligia Deca a adăugat că astăzi a fost adoptată și o altă ordonanță de urgență privind acordarea de prime pentru personalul didactic și nedidactic. Prima didactică va fi în valoare de 1500 lei net, din care o parte va fi sumă forfetară ce poate fi folosită pentru pregătire profesională, echipament și alte cheltuieli legate de calitatea în învățământ. Aceste prime vor fi acordate într-o singură tranșă, iar sumele vor putea fi cheltuite până în 2027.

Știre inițială

Creșterea salariului de la 1 ianuarie 2024, cerută de profesori, nu este inclusă în proiectul de ordonanță de urgență publicat de Guvern, ci se regăsește în nota de fundamentare. Există un paragraf și în preambulul OUG, care stabilește cum ar trebui să fie salariile de la 1 ianuarie 2024, dar acest paragraf nu are nicio valoare în acel loc, potrivit normelor de tehnică legislativă în vigoare.

În raport cu ordonanța de urgență nr. 53 din 2023, majorarea promisă de 25% reprezintă, de fapt, 300 de lei brut pentru toate cadrele didactice și auxiliare, arată documentului.

Duminică, premierul Ciucă a declarat la începutul ședinței de Guvern că „toți dascălii din sistemul de educație vor avea încredere că ne ținem promisiunile, așa cum am demonstrat și până acum.”

La întrebarea despre legalitatea prelungirii cursurilor anului școlar, Ligia Deca nu a fost lăsată să răspundă de purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Haideți să avem răbdare până mâine dimineață, să respectăm ceea ce liderii sindicatelor din educație au comunicat public astăzi la Guvern, și anume că vor oferi un răspuns mâine dimineață,” a spus Dan Cărbunaru.

Guvernul ar fi acceptat o propunere a sindicatelor care conține o promisiune de majorare a salariilor pentru anul următor, cu 50% din diferența între salariul actual și cel care va fi în noua grilă a noii legi a salarizării unitare.

Sâmbătă seara, sindicatele și-au întrebat membrii din teritoriu dacă propunerile acceptate de Guvern, la solicitarea lor, sunt acceptabile, astfel încât greva generală să fie încheiată.

Citește și