• Monica Anisie nu spune nimic despre structura anului şcolar sau despre evaluările de final de an
  • Învăţământul online este aproape inaccesibil elevilor din mediul rural
  • Elevii pot accesa aplicaţiile online, dar nu sunt evaluaţi

Epidemia de coronavirus ne-a prins pe toţi nepregătiţi. Mai grav e că şi instituţiile au fost luate prin surprindere, iar multe nu au fost capabile să se adapteze nici măcar după o lună.

În domeniul educaţiei, învăţământul online a fost singura măsură adoptată în această perioadă. În lipsa unui plan unitar stabilit de Minister, mulţi profesori au fost nevoiţi să se descurce singuri şi să înveţe cum să ţină orele pe calculator sau pe tabletă. Iar cei mai afectaţi sunt tot elevii, mai ales cei care susţin anul acesta examenele de evaluare naţională şi bacalaureat, dar şi cei din zona rurală, care nu au acces la internet.

Monica Anisie nu are nicio soluţie şi pare să nu-şi asume nicio variantă concretă. Contactată în repetate rânduri de Mediafax, ministrul Educaţiei nu a oferit niciun răspuns legat de structura anului şcolar şi nici de modul în care se vor organiza examenele de final de clasa a 8-a şi clasa a 12-a. Elevii care termină acum liceul se plâng că au făcut nicio oră de pregătire pentru bacalaureat la şcoala online.

Recomandări

SONDA PARKER ATINGE SOARELE
MUSK MIZEAZĂ PE AFD
SECRETE DESPRE UNIVERS
CE NU POȚI VIZITA ÎN 2025?
CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

Pentru lecţiile la distanţă, există o serie de aplicaţii prin care profesorii şi elevii pot ţine legătura, însă copiii nu sunt notaţi pentru activitatea online.

În mediul rural, situaţia e şi mai gravă! Sunt cel puţin 200.000 de elevi care nu au acces la internet.

Potrivit structurii anului şcolar în curs, înscrierea la examene ar fi trebuit să se facă la sfârşitul lunii mai, iar pe 9 iunie să înceapă probele orale. Dacă în Franţa, s-a luat deja decizia de anulare a examenelor, iar notarea se face pe baza mediilor, la noi încă elevii nu au primit niciun răspuns concret.