alephnews Vezi versiunea web

În anul școlar 2025-2026, elevii de gimnaziu și liceu vor primi burse de merit de 450 de lei pe lună. Ce criterii trebuie să îndeplinească

Diana Nechita · 11 sept. 2025, 10:25

În anul școlar 2025-2026, elevii de gimnaziu și liceu vor primi burse de merit de 450 de lei pe lună. Ce criterii trebuie să îndeplinească

Elevii de gimnaziu și liceu vor primi burse de merit în valoare de 450 de lei pe lună, în anul școlar 2025-2026, dacă vor avea media anuală peste 9,00 și se încadrează în primii 15% din clasă, cu mențiunea că se acordă și elevilor care au media egală cu a ultimului beneficiar stabilit prin aplicarea procentului de 15%.

Ministerul Educației și Cercetării a eliminat obligația școlilor de a stabili criterii specifice de departajare pentru bursele de merit, în cazul elevilor cu medii egale, prevedere care era inclusă în varianta de proiect a metodologiei. Astfel, dacă după aplicarea procentului de 15% mai mulți elevi au aceeași medie ca ultimul elev eligibil, atunci toți primesc bursă, chiar dacă astfel se depășește procentul de 15%.

Criterii pentru bursele de merit în anul școlar 2025-2026

Acordarea burselor de merit: Art. 8. — (1) Bursele de merit se acordă pentru maximum 15% din efectivele de elevi ale fiecărei clase de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, care au medii generale pe anul școlar anterior mai mari sau egale cu 9,00.

(2) Bursele de merit se acordă elevilor din fiecare clasă a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în baza mediei primelor două intervale de cursuri din anul școlar curent mai mare sau egală cu 9,00.

(3) Bursele de merit se acordă elevilor din fiecare clasă a IX-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în baza mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional mai mari sau egale cu 9,00.

(4) Bursele de merit se acordă, suplimentar față de cei 15%, și elevilor din fiecare clasă a IX-a care au fost admiși la liceu fără susținerea examenului de evaluare națională, în baza obținerii, pe parcursul gimnaziului, a unui premiu I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației și Cercetării sau a unui premiu I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (3), pentru învățământul liceal vocațional, profilurile artistic, sportiv, teologic și militar, prin sintagma „media de admitere” se înțelege media finală de admitere, calculată conform prevederilor ordinului ministrului care reglementează organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru fiecare an școlar.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se acordă bursă de merit și elevilor care au media egală cu a ultimului beneficiar stabilit prin aplicarea procentului de 15%.

(7) Bursa de merit se acordă și sub condiția ca elevul beneficiar să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare, la finalul anului școlar anterior.

Bursele de merit nu se vor acorda integral nici în anul școlar 2025-2026

(2) Pentru lunile din anul şcolar în care sunt vacanţe, modalitatea de calcul al burselor de merit şi al burselor tehnologice este (CB / NZL) x (NZL – NZV), unde:

CB = cuantumul bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru/hotărâre de Guvern;

NZL = număr de zile lucrătoare din luna respectivă;

NZV = număr de zile de vacanţă din luna respectivă.