• Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi legile Educației, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni.
  • La ceremonie au participat membri ai guvernului, parlamentari, reprezentanți ai universităților, dar și președintele CCR, Marian Enache.
  • „Așteptăm să vedem planurile pentru liceu, care nu depindeau de lege nici în acest moment și care au fost amânate sistematic în ultimii patru ani ”, a spus Daniela Vișoianu, expert în educație, la Aleph News.


După 8 ani de ping-pong, legile Educației sunt promulgate de Klaus Iohannis printr-o ceremonie fastuoasă la Palatul Cotroceni. Sorin Cîmpeanu a fost primul ministru al Educației care a prezentat un conținut al noilor legi. Proiectul a fost preluat apoi de Ligia Deca. Au urmat alte amânări, consultări, dezbateri și iată că am ajuns în 2023 când se aprobă.

La ceremonie au participat membri ai guvernului, parlamentari, reprezentanți ai universităților, dar și președintele CCR, Marian Enache.

Vorbim de o Românie Educată tocmai din 2016, Daniela Vișoianu, expert în educație, îți spune ce se schimbă acum.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

„Așteptăm să vedem planurile pentru liceu, care nu depindeau de lege nici în acest moment și care au fost amânate sistematic în ultimii patru ani. Așteptăm să vedem metodologiile de implementare ale acestor două legi, în mod deosebit ne interesează metodologiile din învățământul preuniversitar. Există opt luni de la momentul promulgării intrări în vigoare a legii, opt luni în care în Ministerul are de rescris zeci de metodologii. Dacă unele lucrurile sunt mai simple pentru că nu se schimbă fundamental procesele, mă gândesc la metodologia de mobilitate a cadrelor didactice, dar pentru câteva dintre ele există mari provocări, cea mai mare dintre ele este desființarea Inspectoratului Școlar.”, a spus Daniela Vișoianu, expert în educație, la Aleph News.

„Avem câteva anunțuri de reformă, unele sunt deja clarificate de lege, de exemplu se rezolvă, pentru prima dată după foarte mulți ani, decontarea navetei profesorilor. ”a spus Daniela Vișoianu.

Citește și