Legea salarizării este în impas, anul școlar este sub semnul întrebării

Mii de membri ai sindicatelor din Invatamant, cadre didactice si elevi participa la un protest urmat de un mars intre Piata Victoriei si Palatul Cotroceni, organizat de sindicatele din Invatamant, prin care cer cresteri salariale, in Bucuresti, marti, 30 mai 2023. De luni, 22 mai 2023, au intrat in greva peste 150.000 de profesori si peste 70.000 de angajati care fac parte din categoria personalului didactic auxiliar si nedidactic. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

Anul şcolar precedent s-a finalizat cu o grevă şi nu se ştie cum va începe următorul an şcolar pe 11 septembrie. Motivul este Legea Salarizării în domeniul educaţiei care ar putea fi puţin blocată.

Iar dacă se întârzie prea mult, învăţământul public din România riscă să intre în criză de timă şi să nu se aplice de la 1 ianuarie, spune Anton Hadăr, lider al Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater.

Doru Grădinaru, profesor de istorie, explică pentru ALEPH NEWS cum ar putea fi afectat următorul an şcolar:

,, Noi ne aşteptam ca până pe 15 iulie, aşa s-a promis, să avem o variană finală a legii salarizării. Aceasta nu a venit. Bine, avem şi un nou guvern, lucrurile pot fi încetinite şi din acest motiv. Dar noi aşteptăm încă acest proiect de lege a salarizării pentru sistemul de învăţământ, în funcţie de termenul pe care îl va avea acest proiect, să vedem dacă va fi timp pentru aplicarea de la 1 ianuarie”.

Dacă se pune problema începerii unor noi proteste şi greve ce ar putea amâna începutul noului an şcolar 2023-2024, profesorul de matematică Cătălin Ciupală estimează pentru ALEPH NEWS ce s-ar putea întâmpla în următoarele trei săptămâni până la începerea noului an şcolar.

,,Cred că nu se va întâmpla mare lucru. Vă daţi seama că dacă până acuma nu s-a întâmplat aproape nimic, în 2-3 săptămâni până la începetul anului şcolar nu cred că se va întâmpla cine ştie ce. Deci, din punctul ăsta de vedere nu cred că va fi mare lucru (…). De amânarea începutului de an şcolar cred că e puţin probabil pentru că este un anumit calendar pentru sindicate, deci nu e prea uşor de împlinit acest lucru (…) Dacă vor fi proteste, este posibil pentru că foarte mare parte din colegii profesori au fost oarecum dezamăgiţi de încheierea bruscă a protestului fără să fie ceva foarte concret”. 

Exit mobile version