• Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat luni, 29 mai, că toți elevii vor avea situaţiile încheiate.
  • Mai mult, Ministrul Educației asigură că examenele vor fi susținute de elevii claselor a VIII-a și a XII-a.
  • Dacă greva va continua, există posibilitatea ca anul școlar să fie prelungit, spune Ligia Deca.

Ligia Deca a vorbit despre situația școlară a elevilor, în contextul grevei din învățământ. Ministrul Educației a spus că mediile trebuie încheiate până la finalul acestei săptămâni, conform calendarului școlar. „Dacă situaţia o va impune, putem modifica structura anului şcolar pentru cei care sunt în clasa a XII-a, în aşa fel încât să dăm timpul necesar pentru închiderea mediilor cât şi pentru înscrierea la examenul de Bacalaureat”, a spus ministrul.

„Există soluţii, în cazul în care această perioadă se prelungeşte. Vom prelungi şi noi anul şcolar. Nu există varianta în care să nu finalizăm în condiţii bune anul şcolar, să nu se încheie mediile, să nu se desfăşoare examenele naţionale. Toate se vor desfăşura, chiar dacă asta înseamnă prelungirea anului şcolar.”, a menționat ministrul Educației, potrivit presei locale.

Ligia Deca a mai declarat că Ministerul Educaţiei va lua toate măsurile, astfel încât situaţia şcolară a tuturor elevilor să fie încheiată şi să fie asigurată participarea la examenele naţionale. „Nu vom lăsa niciun elev fără situaţie încheiată şi fără posibilitatea, dacă se află în clasa a VIII-a sau în clasa a VI-a, de a da examenele care îi sunt necesare pentru a merge mai departe”, a mai precizat Deca.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII

După discuţiile de la Ministerul Muncii, sindicaliștii au solicitat o majorare a salariilor până la finalul anului. Mai mult, aceștia vor ca profesorul începător să aibă un salariu cel puţin egal cu salariul mediu pe economie, adică 4.000 de lei net.

Citește și: