• Școli din Polonia, SUA, Franța și Australia au introdus săptămâna școlară de patru zile.
  • Măsura are ca scop și reducerea costurilor pentru a asigura stabilitatea economiei.
  • Peste 1600 de școli din SUA au programul școlar de patru zile, potrivit MIT Press Direct.

Doar patru zile de școală. Atât au mai mulți elevi din Polonia, Australia și SUA. Noul concept câștigă tot mai mult teren la nivel mondial, asta imediat după ce s-a adus în discuție și săptămâna de lucru de doar 4 zile. Programul școlar redus aduce cu el mai puține teste pentru elevi și noi criterii de evaluare. Ar putea fi implementată această măsură și în România?

„Din păcate, momentan, șansele sunt foarte mici, deoarece programul școlar actual nu ne permite să facem un astfel de program. Abia avem timp în cele cinci zile de școală să acoperim întreaga programă dintr-un an școlar, asta pentru toți anii de studiu. Însă, dacă refacem curriculum școlar, ceea ce momentan se întâmplă, deoarece este în lucru, având în vedere schimbările pe legea educației, este foarte posibil să implementăm un astfel de program și în România, în câțiva ani”, a explicat Mihnea Stoica, elev în învățământul liceal, pentru Aleph News.

„Cred că avantajele ar fi că am avea mai mult timp pentru activități în afara școlii, pentru activități extracurriculare, timp de relaxare, hobby-uri, care sunt necesare în dezvoltarea unui elev. Ca dezavantaje ar fi, probabil, o atingere mai slabă a curriculumului școlar. Nu s-ar mai atinge atât de multe informații ca în prezent și de asemenea, am avea o cultură a meditațiilor mult mai mare, având în vedere cum păstrăm acum în România ritmul meditațiilor. De aceea avem nevoie de schimbări pe partea de politică, să facem cât mai eficientă o astfel de structură și probabil că dacă introducem o astfel de schimbare ar trebui să avem în vedere de la început să aranjăm curriculum pentru această măsură. Însă, măsura ar fi eficientă dacă stîm să o analizăm și putem să o comparăm cu săptămâna de lucru cu patru zile care deja s-a implementat și putem observa că are avantaje diverse pentru angajați și angajatori”, a adăugat el.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

La ce ore am putea renunța

„În primul rând, am putea să lăsăm mai multă alegere pe partea elevului când vine vorba de materiile de studiu cared trebuie alese și nu să-l obligăm. Practic, să lăsăm o materie de trunchi comun pe care toată lumea să o studieze mai mult și să alegem câteva materii pe care să le studiem opțional. Cred că așa am pujtea implementa un astfel de sistem ca să acoperim și materiile de bază, dar și materiile pe care noi ne dorim să le studiem.

Citește și